Antrenorul lui FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat după ce elevii săi au câștigat meciul amical împotriva germanilor de la Eintracht Frankfurt, scor 3-0, că în proporție de 90% s-a hotărât asupra "primului 11" pe care se va baza sezonul următor.
"În proporție de 90 la sută cam știu echipa, știu primii 11. Vor mai fi unele modificări pentru că sunt jucătorii care intră mai motivați, cum au fost astăzi unii care au intrat a doua repriză, iar cei care joacă mai modest vor fi înlocuiți. Depinde de starea de spirit pe care o manifestă fiecare jucător în teren, în funcție de acest lucru voi alcătui primul 11", a spus tehnicianul echipei timișorene.
Cu toate că echipa bănățeană a obținut în cele trei meicuri disputate pană acum tot atâtea victorii, Sabău susține că jocul elevilor săi mai trebuie îmbunătățit. "Ca rezultate stăm bine, dar deocamdată ca și calitate a jocului încă suferim. Suntem destul de bine organizați defensiv, dar pe posesie și pe viteză de joc suferim, dar avem timp în următoarele două jocuri să găsim și ritmul de joc. Până ieri am avut două antrenamente pe zi și este și normal ca echipa să fie puțin obosită. Este îmbucurător însă că aceste victorii ne dau mai multă încredere, mai mult entuziasm, chiar dacă eu sunt realist și nu analizeze în funcție de rezultat, ci de randamentul jucătorilor"
Timișorenii mai au de disputat în cantonementul din Austria două partide de verificare, cu FC Koln pe 20 iulie și cu Wigan Athletic pe 22 iulie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER