Sabău: „Încă patru puncte și scăpăm de retrogradare”
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Gloriei Bistrița, a declarat, după remiza, de la Reghin, scor 0-0, cu Poli Timișoara, că dacă formația sa va mai acumula patru puncte va fi salvată de la retrogradare.
 "A fost un joc foarte greu. Poli a avut în prima repriză două ocazii importante, dar în cea de-a doua și noi ne-am creat două faze importante. Până la urmă sunt mulțumit și consider că este un scor echitabil. Obiectivul rămâne același: evitarea retrogradării. Dacă mai facem patru puncte suntem salvați. Sunt de acord că este foarte greu de jucat fotbal pe un astfel de teren, dar nemulțumiți vor fi tot timpul. Și la Bistrița când ploua terenul era greu. Văd că și acum sunt probleme, dar nu suntem singurii care avem teren greu. Sunt mulțumit de rezultat, pentru că este un punct câștigat", a declarat Sabău