Timișoara a ieșit din lupta pentru titlu după înfrângerea suprinzătoare în fața Mediașului, pe care Bourceanu și compania o umiliseră în tur. Sabău și-a anunțat demisia imediat după meci și a dat vina pe suporteri. Iancu l-a întors din drum, dar bossul de pe Bega continuă să puna paie peste focul din Banat: „Mă gândesc să mă retrag, fotbalul românesc este o mocirlă”, spune patronul violeților.
Cu sau fără Iancu, Timișoara va rămâne o forță, dă asigurări omul cu banii de la Poli. Întors pentru moment din drum, Sabău ar putea pleca la vară, atunci când la Timișoara ar putea ajunge Bergodi sau … Pițurcă, anunță ProTV.
Deși a declarat după înfrângerea cu Vaslui că nu mai așteaptă finalul de sezon și că va demara negocierile cu fostul selecționer, Becali vrea întâi să înceapă curățenia la echipă.
„Mai întâi fac eu curățenie și apoi îi spun lui Pițurcă să vină”, a declarat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER