Sabău, la Craiova? VEZI ce variante are Mititelu!

Abia plecat de la Poli Timișoara, Sabău (foto) poate ajunge la
Univ. Craiova, unde patronul Mititelu a promis că rezolvă problema
antrenorului și a președintelui în cel mult două săptămâni.

După ce Victor Pițurcă i-a declinat oferta, Mititelu se va
reorienta. El are de ales dintr-o listă cu tehnicieni români, dar
nu neglijează nici străinătatea.

1. Ioan
Ovidiu Sabău

Este ținta cea mai râvnită de Mititelu. Încă de când antrena
Bistrița, Sabău a fost ofertat de Craiova, însă atunci discuțiile
s-au împotmolit. Un mare impediment îl reprezintă situația
financiară precară a clubului, Sabău atingând deja o cotă care-i
permite să pună condiții legate de achiziții și obiectiv.

2. Ștefan
Stoica

Este o variantă mai la îndemână. „Mourinho” iubește echipa, nu este
scump și nici pretențios la întăriri. S-a despărțit însă în
condiții nu tocmai amiabile de Mititelu și rămâne de văzut dacă cei
doi vor putea îngropa trecutul pentru a o lua de la capăt. Între ei
a existat deja o primă discuție, purtată prin intermediari, din
care nu a ieșit deocamdată nimic concret.

3.
Reghecampf – Biță

Este soluția de avarie, în cazul în care nu se ajunge la un acord
cu niciun alt antrenor. Experiența prin care a trecut echipa vara
trecută a demonstrat că o astfel de posibilitate este foarte
probabilă în Bănie, fiind cunoscut faptul că Mititelu acceptă cu
greu un antrenor din afara anturajului Universității.

4.
Antrenor străin

Chiar dacă zilele trecute a declarat că nu mai vrea antrenor
străin, Adrian Mititelu continuă să sondeze piața occidentală. După
Nicolo Napoli și Mark Wotte, oltenii ar putea avea un al treilea
tehnician străin în „era Mititelu”, dacă finanțatorul Craiovei va
găsi unul care să corespundă.


Napoli: „M-aș
întoarce la Știința!”

Chiar dacă a fost dat afară cu scandal și s-a aflat mult timp în
litigiu cu Universitatea, Nicolo Napoli este dispus să șteargă cu
buretele totul și s-o ia de la capăt. ‘

„Nu am oferte de la nicio echipă din România, dar, dacă m-ar
oferta cineva, aș reveni în România. Dacă vreo echipă profesionistă
vine cu un plan bun, voi accepta. Mai stau câteva zile în vacanță,
după care voi vedea ce oferte am. Chiar și Craiova este o variantă,
de ce nu? Aș reveni și la Universitatea, bineînțeles. De ce să fiu
certat cu Mititelu? Sunt lucruri care se întâmplă în viață, mai
greșește unul, mai greșește celălalt, trebuie să trecem peste
probleme”, spune antrenorul sub comanda căruia Știința a avut cele
mai bune rezultate de la revenirea în Liga I.

Are
încredere în Știința

Cât despre parcursul echipei, Nicolo Napoli este convins că
Universitatea va avea evoluții mult mai bune în sezonul viitor,
indiferent cine va pregăti echipa. „Craiova este o formație bună,
dar care a avut un sezon mai slab, se mai întâmplă. Are jucători
valoroși. La ce lot are, ar fi putut să se claseze mai sus. În
sezonul viitor sunt sigur că Universitatea va avea evoluții mult
mai bune și se va clasa mai sus”, spune Napoli

Publicat: 27 05. 2010, 22:32
Actualizat: 27 05. 2010, 22:34