Sabău: „Mi-a plăcut cum a jucat CFR Cluj, putea scoate un egal cu Manchester United”

Antrenorul echipei Rapid, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că i-a plăcut evoluția formației CFR Cluj în partida cu Manchester United din Liga Campionilor, precizând că jucătorii pregătiți de Ioan Andone puteau obține un rezultat de egalitate.

„CFR Cluj putea scoate un egal. Mie mi-a plăcut cum au jucat, au avut curaj, nu le-au dat adversarilor posibilitate să își creeze prea multe ocazii. Manchester este Manchester, se vede diferența de valoare, dar și CFR este o echipă puternică”, a spus Sabău.

Tehnicianul este de părere că o echipă românească poate să își propună în acest moment în Liga Campionilor doar un joc pe contraatac. „Sigur, cei de la CFR au jucat defensiv pentru că la acest nivel așa trebuie să joci până acumulezi experiență. Și-au propus să înscrie pe contraatac și au reușit. În Liga Campionilor echipele românești pot acum să își propună doar să fie foarte bine organizate defensiv și să speculeze o greșeală prin jucători de viteză, jucători de contraatac„, a explicat Ioan Ovidiu Sabău.

Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă, marți seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de echipa Manchester United, într-un meci contând pentru etapa a doua a Grupei H a Ligii Campionilor.

MEDIAFAX

Publicat: 03 10. 2012, 14:32
Actualizat: 03 10. 2012, 14:33