Sabău:** „Ne-am salvat! La anul vrem un loc de cupă europeană”

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a declarat, sâmbătă, că în acest
sezon și-a îndeplinit la FCM Târgu Mureș obiectivul de salvare de
la retrogradare, iar echipa se va lupta, în sezonul următor, pentru
cupele europene.

„Alții visează la cupele europene, dar eu nu. Eu mi-am
îndeplinit obiectivul, salvarea de la retrogradare. La anul vrem să
atacăm cupele europene. Eu mai am contract până la vară, mi s-a
fixat un obiectiv și vom vedea în ce condiții vom continua. Eu
vreau alte obiective. Am încercat să alcătuiesc un grup de jucători
disciplinați, iar cei cu mofturi au plecat. Nu ne putem bate joc de
spectatori cu jucători care sunt mai mult prin discoteci. Jucătorii
au voie să meargă în discoteci, dar rămân acolo. Vasilache este
mult mai serios acum, nu mai fumează, ceea ce a făcut până acum
încă îl urmărește. Este un băiat care și-a dat seama de greșeli și
se gândește la viitor”
, a spus Sabău.

Referitor la meciul cu Sportul, câștigat cu scorul de 2-1, Ioan
Ovidiu Sabău a afirmat că adversara a avut o evoluție foarte bună.
„Se mai întâmplă să obții victoria și în ultimul minut.
Prima repriză a fost echilibrată. Sportul este o echipă greu de
învins, a jucat chiar foarte bine. De când a venit domnul Mulțescu
echipa este mult mai motivată și nu arată ca de ultimul loc. Îmi
pare rău pentru că sunt câțiva jucători interesanți, care ar putea
juca la echipe de la mijlocul clasamentului sau care chiar se bat
la câștigarea campionatului”
, a adăugat el.

Atacantul Victor Astafei, autorul golului victoriei, s-a declarat
încântat de reușita sa. „Mă bucur că am dat golul victoriei
și vreau să îl dedic iubitei mele Mirela. Am scris pe un carton cu
o cariocă, dar am transpirat și nu s-a mai deschis hârtia (n.r. –
Astafei avea biletul respectiv în jambiere). La Târgu Mureș este
foame de glorie și performanță mai mare decât de puncte sau de
bani. Antrenorul ne cere să nu fim mediocri”
, a menționat
fotbalistul.

Formația Sportul Studențesc a fost învinsă, sâmbătă, pe teren
propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa FCM Târgu Mureș,
oaspeții marcând golul victoriei în minutul 90+2 al meciului din
etapa a XXX-a a Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate Florin Dan ’78 și Astafei
’90+2. Pentru Sportul a înscris Curelea, în minutul 50.

Sursa: Mediafax

Publicat: 30 04. 2011, 19:06
Actualizat: 30 04. 2011, 19:08