Sabău nu a venit la Vaslui de frică: „Era în joc siguranța mea!”** Motivul REAL pentru care Porumboiu nu l-a mai angajat pe „Moț”

Adrian Porumboiu (foto) l-a pus antrenor la Augusto Inacio, iar apoi nu a uitat să-l atace pe Sabău din pricina cerințelor mari ale tehnicianului.

„Așa ceva nu am auzit în viața mea. Sabău mi-a cerut un ML 600 din 2011. De asemenea, după el, nu aveam voie să mă apropii la nici trei kilometri de vestiar, de sediul clubului și nu aveam voie să vorbesc cu jucătorii mei”, a declarat Porumboiu despre cerințele celui pe care îl dorea la Vaslui. După ieșirea finanțatorului, Sabău a replicat. El a ținut să precizeze că cererile sale nu sunt exagerate.

„Nu am cerut o marcă anume de mașină. În contract era stabilit că trebuia să primesc una din 2011. Vroiam să parcurg de mai multe ori distanța Vaslui – Cluj, iar pentru siguranța mea personală îmi trebuia o mașină bună. Cererile mele au fost firești”, a declarat Sabău, care a mai adăugat că nu dorea ca cineva să se bage peste el: „Am vrut să mă asigur că reprezentanții clubului nu vor intra în vestiar în timpul meciului. Prin clauzele pe care le-am pus nu acceptam ca autoritatea antrenorului să fie știrbită în vestiar de tot felul de intervenții”.

Publicat: 29 01. 2012, 23:04
Actualizat: 29 01. 2012, 23:06