Sabău: „Nu mă gândesc la Rapid”

În ciuda zvonurilor din ultimele zile, Neluțu Sabău nu este pe lista lui Taher! Tehnicianul Gloriei Bistrița, Ioan Sabău, a declarat pentru www.prosport.ro că în acest moment nu poate lua în calcul o eventuală ofertă din partea Rapidului.

"Eu am un acord verbal cu domnul Pădureanu și sunt om de cuvânt. Am avut o discuție cu dânsul în iarnă, când m-a întrebat ‘Neluțule, rămâi și din vară?’ Eu i-am răspuns că dacă anumite condiții vor fi realizate, eu voi continua la Bistrița. Cerințele mele au fost îndeplinite, așa că în momentul de față nu mă gândesc să plec de la Bistrița. În legătură cu Rapidul, este un club unde se dorește performanță și unde sunt condiții, cred că orice antrenor și-ar dori să antreneze Rapidul. Însă, eu mi-am luat un angajament verbal față de domnul Pădureanu și nu pot să mă gândesc la o eventuală plecare în Giulești", a afirmat Sabău pentru Prosport.

Publicat: 31 05. 2008, 11:16
Actualizat: 31 05. 2008, 11:43