Sabău: „Nu mi-a plăcut atitudinea jucătorilor atunci când am condus”
Antrenorul formației FCM Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, a
declarat, duminică, după victoria din meciul cu Sportul Studențesc,
scor 4-1, că se bucură pentru cele trei puncte, dar este nemulțumit
de evoluția din ultima parte a jocului.
„A fost un joc bun, în primele 60 de minute am tratat
serios jocul, dar nu mi-a plăcut atitudinea când am condus. Fiecare
a încercat să joace pentru el. Există jucători cu o teamă pe care
nu mi-o pot explica. Toți jucătorii ar trebui să dea mult mai mult.
După cum am arătat în ultimele 15 minute nu ne putem salva de la
retrogradare. Mă bucur de cele trei puncte, dar aș fi vrut să
terminăm mult mai bine. Mai avem nevoie de cel puțin cinci puncte
pentru o iarnă liniștită”, a declarat Sabău.
Referitor la execuția de la penalti a lui Stere, Sabău a spus:
„E bine că Stere a dat gol, altfel era o problemă, nu pot
să-l amendez, dar nu era el desemnat”.
Formația FCM Târgu Mureș a învins, duminică, pe teren propriu,
cu scorul de 4-1 (1-0), echipa Sportul Studențesc, într-un meci
contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.