Sabău vrea victorie cu Mediaș pentru a uita de cele „10 minute modeste” de la Cluj:** „Să văd ritm și agresivitate!”

Redactor:
Mihai Vereș
Sabău vrea victorie cu Mediaș pentru a uita de cele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FCM Târgu-Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, speră ca jucătorii săi să-și păstreze ritmul și concentrarea pentru partida cu Gaz Metan Mediaș. În vederea obținerii celor trei puncte, pune plan secund spectacolul, prioritatea fiind victoria.

„Venim după cinci reprize foarte bune și una modestă, mai degrabă zece minute modeste, în care s-au făcut greșeli individuale și am primit două goluri. Acum întâlnim o echipă bună și motivată, dar trebuie să fim mai motivați decât ei, dacă dorim să obținem trei puncte. Sper în ambiția, angajamentul și determinarea jucătorilor. Nu trebuie să pierdem starea de spirit creată și vreau să văd în teren o echipă cu ritm și agresivitate. Numai dacă vom aborda în acest fel partida vom putea obține victoria”, a spus tehnicianul mureșenilor”.

Acesta nu va putea conta pe Dan Matei și Florin Dan, ambii suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, iar Topic și Pădurețu sunt încă nerefăcuți după accidentări. Ușoare probleme după jocul de la Cluj acuză și Sergiu Buș, dar acesta are șanse să fie recuperat până la ora meciului.

„Au fost mai mulți jucători care au acuzat probleme musculare după meciul de la Cluj, din cauza terenului greu, dar am avut destul timp la dispoziție să ne refacem. În privința formulei de joc, aceasta va fi cea folosită și până acum. Niciun jucător nu este titular sigur, fiecare trebuie să creadă că poate fi titular”, a adăugat Sabău înaintea jocului cu Gaz Metan.

„Meciul cu Mediașul este foarte important pentru noi și nu avem decât varianta victoriei. Nu ne putem permite să mai pierdem puncte, trebuie să facem acest pas și următorii pentru atingerea obiectivului. După parcursul echipei de la revenirea lui Neluțu Sabău, putem fi optimiști și nu ar trebui să ne facem probleme. FCM merită să rămână în Liga I și cu toții credem cu tărie că vom reuși. S-a muncit prea mult la această echipă și ar fi păcat să se irosească efortul depus. Personal sunt optimist și cred în echipă„, a spus Ioan Nucu Man, președintele Consiliului de Administrație al FCM.

Cu 10 etape înainte de finalul sezonului, Tg. Mureș se află pe locul 15, primul retrogradabil. Gaz e pe poziția a 12-a, având un avans de 4 puncte față de Mureș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
La Buzău se discută şi varianta ca meciul cu FCSB să fie amânat! Informaţie de ultimă oră: primul scenariu luat în calcul | FOTO
La Buzău se discută şi varianta ca meciul cu FCSB să fie amânat! Informaţie de ultimă oră: primul scenariu luat…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×