Sabău: „Vrem titlul, dar va fi cel mai greu campionat din istorie!”

Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că obiectivul grupării bănățene în
acest retur este câștigarea titlului, dar a precizat că nicio
calificare în Liga Europa nu ar fi un insucces.

„Și calificarea în Liga Europa este un obiectiv, dar
ne dorim foarte mult să câștigăm acest campionat. Ar fi o mare
realizare pentru fiecare dintre noi. Sunt 17 finale, nu mai avem
voie să facem niciun rabat de la ce înseamnă să fii profesionist. E
o perioadă în care cei care se vor pregăti foarte bine, vor reuși
să câștige campionatul”
, a spus Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat mulțumit de campania de
transferuri din această iarnă. „Sunt mulțumit de campania
de transferuri de până acum, pentru că sunt jucători care au
valoare, foarte motivați, care consideră că fac față la ceea ce
ne-am propus. Este nevoie și de concurență, jucătorii vor fi mult
mai implicați, mai serioși decât au fost până acum. Concurența face
ca valoarea echipei să crească. Mi-aș dori ca Bucur să rămână, dar
e greu ca atunci când ai 30 de ani să ratezi ocazia de a câștiga de
două-trei ori mai mult. E foarte greu să te opui. Va fi foarte greu
să mai motivezi un astfel de jucător și îți va putea reproșa că a
avut posibilitatea să se realizeze material. Dacă Bucur va pleca,
probabil că va veni Pablo Vasquez, e singurul atacant care va
veni
„, a completat Sabău.
Tehnicianul grupării bănățene a afirmat că acest campionat
este cel mai greu din istorie. „Anul acesta este un
campionat foarte greu. Nu se mai întâmplă ca în anii trecuți când
două-trei echipe se luptau la titlu. Anul acesta sunt șase echipe
care și-au fixat acest obiectiv. Probabil că e cel mai greu
campionat din istoria fotbalului românesc. Va câștiga echipa care
se va întări cel mai mult, dar și cea care are cea mai multă
liniște. Văd că și Vaslui, Dinamo, CFR, Rapid, Steaua, Urziceni
și-au propus acest lucru, au potențial. Probabil că se va juca până
la ultimul meci
„, a subliniat Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău crede că mijlocașul angolez, Dede, care s-a
accidentat la meciul contra naționalei statului Mali, din prima zi
a Cupei Africii pe Națiuni, va absenta aproximativ o lună.
Pe Dede l-am văzut 20 de minute cât a jucat. E un jucător
de luptă, așezarea echipei a fost mai spre atac. Nu cred că este
locul lui acolo. Îl văd mai mult un jucător defensiv, de luptă,
căruia îi place contactul. Îmi pare rău că s-a accidentat. Din ce
am văzut eu se pare că e o ruptură musculară sau întindere. Cred că
va sta trei-patru săptămâni
„, a adăugat Sabău, care a
precizat că fundașul togolez Dare Nibombe va reveni miercuri în
România, după retragerea naționalei țării sale de la CAN 2010 în
urma atacului armat.
MEDIAFAX
Publicat: 11 01. 2010, 21:41
Actualizat: 11 01. 2010, 21:43