Săgeată către Pițurcă

Săgeată către Pițurcă
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Puriul” sare în apărarea lui Marius Niculae care, după ce a făcut declarații defăimătoare la adresa Stelei, a fost lăsat acasă pentru meciul de azi dintre România și Croația.

Domnule Rednic, echipa este neînvinsă în cele patru „amicale” disputate până acum …

Mă interesează în primul rând cum se mișcă băieții pe teren, dacă pun în practică ce le explic la antrenamente. Dacă sunt și rezultate favorabile, atunci este cu atât mai bine. Le dau ocazia tuturor să joace, dar acum am avut unele probleme pentru că șapte-opt jucători au avut accidentări ușoare și am preferat să nu evolueze. Nu am vrut să risc.

Se cristalizează deja un prim „11”?

Nu e ușor să faci echipa de start. În primul rând îmi doresc să fie toți valizi atunci când începe returul campionatului, la meciul cu Pandurii, și voi decide înaintea partidei. Ei trebuie să știe că mă bazez pe tot lotul.

Apropo de lot, e complet? Mai sunteți interesat de Contra?

E un jucător foarte bun, orice echipă și l-ar dori, dar nu cunosc situația lui exactă. E la Getafe, are meciuri, vom vedea ce se va întâmpla în viitor.

„Vine Pițurcă în locul meu”

România joacă împotriva Croației, iar Marius Niculae nu a fost convocat pentru că a dat niște declarații despre Steaua…
Nu știu ce criterii are antrenorul echipei naționale, dar nu faci o selecție după ceea ce declară jucătorii. Dacă ar fi așa, sau după comportamentul unora sau altora, cred că mai erau doi sau trei care nu aveau ce căuta la echipa națională. Asta e decizia lui, dar cred că nu trebuia să spună nimic. Orice jucător mai greșește.

Părea abătut în timpul meciului cu NK Osijek…

Orice jucător e afectat când știe că putea ajunge la echipa națională și nu se întâmplă acest lucru. Eu mă bucur că este într-o formă foarte bună, că îl am aici și că poate juca pentru noi.

Acționarii au spus că dacă vă calificați în Liga Campionilor cu Dinamo, vă lasă să preluați naționala…

Vrea cineva să scape de mine? De ce vorbim despre echipa națională, păi cine ar veni în locul meu la Dinamo dacă plec? Mai mult ca sigur Pițurcă.

2 jucători are Dinamo convocați la echipa națională: Lobonț și Tamaș

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc:
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×