„Săgeată” spre Emirate!** Niculae, dorit de Al-Wahda!
Marius Niculae este foarte aproape de a se despărți de Dinamo,
după ce formația Al-Wahda din Emiratele Arabe Unite și-a manifestat
din nou interesul pentru atacantul „câinilor”.
„Săgeată” a fost curtat insistent și în toamnă de trupa pregătită
de fostul selecționer al Austriei, Josef Hickersberger, însă acum
mutarea este agreată atât de jucător, cât și de club și are toate
șansele să se perfecteze.
Dacă în septembrie Dinamo cerea 1.5 milioane de euro pentru
transferul atacantului de 28 de ani, acum tranzacția s-ar putea
realiza pentru o sumă sensibil mai mică (aproximativ 700.000 € ),
în timp ce vârful ar câștiga în jur de 1 milion de euro.
Cum Claudiu Niculescu e aproape de a se înțelege cu o formație din
prima ligă chineză, iar Ianis Zicu ar putea lua drumul Rusiei,
alături de Dan Petrescu, șefii dinamoviști au decis astăzi ca
Georgian Păun și Liviu Ganea, în prezent împrumutați la Astra, să
revină sub comanda lui Cornel Țălnar din retur.
„A fost cel mai greu an al meu la Dinamo. Un an cu multe
scandaluri în jurul echipei, cu mulți antrenori schimbați, iar asta
contează. Eu nu vreau să plec de la Dinamo, dar dacă va fi bine
pentru club o voi face. Înțelegem că sunt probleme financiare, dar
un contract trebuie respectat„, declara Niculae după
ultimul meci al sezonului de toamnă.