Săgeți către Ilie Stan!** Meme și Stoichiță se plâng de forma fizică a jucătorilor steliști
Egalul cu Pandurii (1-1) l-a făcut pe noul tehnician să își pună semne de întrebare asupra pregătirii fizice a echipei. Acesta a spus că jucătorii săi au cedat inexplicabil în repriza secundă, acuzându-l voalat pe fostul antrenor Ilie Stan.
„După pauză ne-a lipsit prospețimea, nu am reușit să mai ținem ritmul și nu-mi explic de ce. Pe fondul acestei oboseli, am făcut și multe greșeli”, și-a început tehnicianul Stelei discursul după egalul cu gorjenii lui Grigoraș. Mai atent cu vorbele a fost managerul general, Mihai Stoica, dar nici acesta nu a trecut cu vederea problema roș-albaștrilor din a doua repriză. „Dacă spun că echipa a căzut fizic, lumea va specula că am ceva cu ce cantonamente a făcut Ilie Stan în această iarnă. Comentați voi”, a spus Meme.
Gigi îi ia apărarea lui Stan
De partea cealaltă a baricadei se află chiar patronul echipei. Acesta apreciază munca pe care a depus-o Ilie Stan în cele șase luni cât a fost tehnicianul Stelei. „Jucătorii sunt foarte bine pregătiți fizic. Au mai obosit și ei, dar asta nu înseamnă că Stan a făcut greșit cantonamentele din iarnă„, a spus Becali.
În repriza a doua ne-a lipsit prospețimea fizică și nu-mi explic de ce
Mihai Stoichiță, antrenor Steaua