Â
Craiova și-a periat imaginea șifonată de finalul sezonului trecut, a promis suporterilor revanșa și un an mai bun cu Mogoșanu la cârmă. Dinamo a apelat la școala italiană pentru a-și reclădi imaginea. A îmbrăcat și haine noi, dar cu prea mult alb în opinia lui Alexandru Tudor, care s-a lăsat convins cu greu convins că o jumătate de tricou nu poate crea confuzie pe teren.
Meciul a început cu o iluzie. Aceea că ar putea oferi spectacol. Scenariul a fost copiat parcă din precedenta întâlnire. Atunci, Ndoye a ratat o ocazie uriașă în minutul 2, de la câțiva metri de poartă. Acum, în același minut și cam din aceeași poziție, a ratat Cristea. Sau a apărat Lung, pentru că portarul oltean a avut o intervenție de excepție. Dinamo cea nouă a emanat curajul lui Bonetti de a începe cu un debutant, Rus, și un cvasidebutant, Grigore. Cum „câinilor” nu le stă în fire să se apere iar Craiova i-a lustruit blazonul suficent pentru a nu-și mai permite un joc defensiv acasă. Costea, în minutul 7, a amintit de evoluția de excepție din primăvară cu un șut de la 16 metri de puțin peste transversală, iar centrarea lui Dilevski din minutul 9 a fost respinsă în transversală de defensiva oaspete. Trei minute mai târziuWobay, a șutat cu latul din unghi în plasa laterală, moment din care ofensiva Craiovei s-a gripat.
Â
Tudor, tipicar ca de obicei, și-a dezvoltat un reflex din a întrerupe jocul care, din minutul 15 s-a mutat la centru terenului. Din precauție sau din teama unui debut de sezon cu înfrângere, cele două formații și-au asumat prea puține riscuri. Doar Cristea, în minutul 26, le-a dat emoții oltenilor cu o deviere cu capul pe lângă poartă. În rest, Dinamo a profitat de faptul că are jucători care pot șuta de la distanță, însă Ndoye (minutele 24 și 42) și Rus (29) nu l-au putut învinge pe Lung de la peste 30 de metri.
Dacă oltenii au arătat în prima repriză joc inferior la nivel estetic față de sezonul anterior, Dinamo a arătat în repriza secundă o scădere în viteza de joc, cauzată în mare parte de căderea fizică a lui Ndoye. A fost golul anulat al lui Dănciulescu imediat după pauză, apoi frații Costea l-au pus la încercare pe Dolha, Florin cu o reluare din voleu din unghi (50), Mihai cu un șut plasat de la 20 de metri, respins în față de portarul lui Dinamo. Oaspeții au replicat prin Andrei Cristea, care a reluat cu capul centrarea lui Tamaș dar Lung a scos în corner de sun transversală.
Â
Perspectiva unui punct călduț a amorțit jocul până cu trei minute înainte de final, când Dilevski putea da lovitura după o preluare de senzație cu călcâiul care l-a lăsat singur cu Dolha. Șutul său, la colțul lung, a fost însă parat de Dolha. La faza următoare a fost rândul lui Lung să iasă în prim-plan, olteanul respingând două șuturi în aceeași fază trimise de Ndoye și Zicu.
Â
Universitatea Craiova: 21. Lung – 18. Dănănae, 7.Găman, 6. Stoica, 8. Șoavă – 77. Wobay, 30. Prepeliță, 13. Dilevski, 27. Rose – 9. M Costea, 10. Fl. Costea. Antrenor: Daniel Mogoșanu.
Â
Dinamo: 12. Dolha – 25. Scarlatache, 21. D. Grigore, 30. Tamaș, 3. Pulhac – 22. Torje, 29. N’Doye, 6. L. Rus, 8. G. Boștină – A. Cristea, 10. Dănciulescu. Antrenor: Dario Bonetti.
Urmărește LIVEÂ TEXT desfășurarea partidei pe www.prosport.ro, începând cu ora 21.30