Sălăgeanu revine la Galați:** „Sper ca suporterii să nu uite ce am făcut pentru Oțelul!”

Duelul dintre Oțelul și FC Vaslui, de luni, ora 20:00, îi va scoate în evidență pe doi dintre „galben-verzii” care, în trecut, au făcut parte din garnitura campioanei din 2011. Este vorba despre Liviu Antal și Adrian Sălăgeanu, jucători care revin, pentru prima oară, la Galați, dar data aceasta, din postura de adversari. Fundașul vasluienilor speră ca reacția suporterilor gălățeni să fie una pașnică și îi îndeamnă pe aceștia să nu uite de performanțele celor doi, de pe vremea când evoluau pe malul Dunării.

Adi, în curând te vei revedea cu fosta ta echipă. Ai emoții?
Să știi că nu am emoții așa mari că voi juca împotriva Galațiului. E adevărat, mă încearcă un sentiment ciudat, dar e prea mult să spun că am emoții.

Cum crezi că va fi reîntâlnirea?
Sincer, sper să fie una plăcută având în vedere că mi-am creat multe relații de prietenie acolo. Dacă mă gândesc la suporteri, chiar nu știu ce să zic, mă aștept la orice din partea lor.

Te temi de o reacție negativă din partea suporterilor gălățeni?
Nu. Pentru tot ce am făcut atunci, cred că ar trebui să fim apreciați, deoarece împreună am reușit să aducem Galațiului cele mai mari bucurii din istoria sa.

Ai câștigat deja un titlu cu Oțelul. Ce i-ar mai trebui Vasluiului ca să obțină o performanță similiară?
Nu cred că sunt eu persoana potrivită care să vorbească despre acest lucru. Cert este că mai sunt multe lucruri de pus la punct atât la nivelul conducerii cât și la cel de vestiar.

„Nici Oțelului nu i s-au dat șanse!”

Te doare când vezi că fosta ta echipă trece prin momente delicate?
Da, foarte mult. Nu îmi place deloc să îi văd în această situație, dar sunt convins și îi încurajez să depășească cât mai repede această perioadă nefastă. Sunt acolo destui jucători care au forța să-și revină și să duca echipa, din nou, acolo sus.

Se vorbește mult de Steaua campioană. Dar Vasluiul a ieșit din calcule?
Nicidecum, șanse la titlul mai sunt, dar nu vreau să repet ideea: >. Sincer, dacă am fi slabi și am renunța la lupta și la șansa pe care încă o mai avem la campionat, ar însemna că trebuie să ne lăsăm de fotbal.

Până la urmă, nici Oțelului nu i s-a dat crezare la început…
Vezi? Ceea ce trebuie noi să facem este să credem în șansa noastră, deoarece nici Oțelului nu i-a acordat nimeni șanse, dar cu puțin noroc și multă muncă, am reușit să câștigăm campionatul.

Articol scris de Ovidiu Nicolov

Publicat: 16 11. 2012, 08:51
Actualizat: 16 11. 2012, 08:52