Dinamoviștii au un motiv în plus să câștige în această seară, pentru că mâine vor să-i aducă lui Marius Niculae o victorie drept dar de botez pentru primul său copil. Atacantul, titular diseară, se va întoarce în București chiar în această noapte, pentru ca mâine-dimineață să fie prezent la slujba de creștinare a fiicei sale, Raisa Elena.
Imediat după meciul cu „U” Cluj, dinamoviștii vor avea prilej de sărbătoare. Golgheterul echipei, Marius Niculae, are programat botezul primului copil, eveniment la care și-a invitat toți colegii, dar și membri ai conducerii tehnice și administrative. Deoarece nu mai poate aștepta să se întoarcă alături de restul colegilor, care vor ateriza în Capitală abia mâine, la ora 15:30, Niculae va călători pe ruta Cluj – București în ambulanța clubului. Automobilul îl va ajuta astfel pe atacant să fie prezent mâine la slujba de botez a Raisei Elena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER