Salvarea Păunescu! Becali a primit un ajutor nesperat pentru a-i oferi lui Piți garanțiile financiare!
Odată cu venirea lui Pițurcă la cârma echipei, Gigi Becali a dat
senzația că a rezolvat și problema lichidităților, care a
reprezentat ultima piedică în calea acordului dintre Steaua și
tehnician. Se pare însă că patronul Stelei a primit un ajutor
financiar major, în valoare de cinci milioane de euro, din partea
fostului partener de afaceri, Viorel Păunescu.
În urmă cu două săptămâni, sosirea lui Victor Pițurcă în Ghencea
era încă incertă. Fostul selecționer îi pusese lui Gigi Becali două
condiții care nu erau negociabile: salariile jucătorilor să fie
plătite la zi și să-i fie pus la dispoziție un buget major pentru
transferuri. Aflat în impas financiar, patronul Stelei a
tergiversat la maximum un răspuns și, neavând nicio soluție
viabilă, a apelat la prieteni.
Datoria
trebuie înapoiată peste un an
Salvarea lui Becali a venit de acolo de unde mulți nu se
așteptau: Viorel Păunescu. Fostul președinte al Stelei a fost de
acord să-l împrumute pe actualul patron din Ghencea cu cinci
milioane de euro, bani pe care Becali ar trebui să-i înapoieze în
maximum un an. Interesant este că, în urmă cu șapte ani, atunci
când a preluat pachetul majoritar de acțiuni al Stelei, Gigi s-a
luptat chiar cu Păunescu într-o ședință a Consiliului de
Administrație care s-a derulat cu bodyguarzii de față.
A girat cu acțiunile clubului?
Primul efect al acestei tranzacții nu a întârziat să apară.
Chiar în ziua în care Pițurcă a condus primul antrenament al
echipei, Becali anunța surprinzător la Sport.ro că Viorel Păunescu
este noul președinte de onoare al Stelei. În plus, unele surse spun
că patronul Stelei ar fi girat împrumutul de cinci milioane de euro
chiar cu un procent important din acțiunile clubului.¢
Păunescu, după ce a plecat de la Steaua
∞ În 2003, la ședința CA al Stelei în cadrul căreia s-a decis ca
Gigi Becali să fie acționar majoritar al echipei, Păunescu nu a
participat, fiind în conflict cu actualul patron
∞ În 2005 a devenit președinte al Federației de Natație
∞ În 2006 a vândut hotelul Rex, din Mamaia, contra sumei de 10
milioane de euro
950 de milioane de euro este suma la care a fost evaluată
de revista Capital averea familiei Păunescu
700 de milioane de euro este cota la care a ajuns
averea lui Gigi Becali