Salvarea vine de la greci. Alexandrion se implică financiar la „U” Cluj
- Alexandrion Grup și-a trimis la Cluj omul de încredere și va sponsoriza Universitatea în noul sezon.
- Firma elenă urmărește de un an achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la „U” Cluj.
Sezonul ce stă să înceapă ar putea fi unul al schimbărilor pentru „U” Cluj. Alexandrion Grup, firma care dorește încă de la începutul anului 2013 să intre în acționariatul formației clujene, a făcut un prim pas spre apropierea de echipă. Societatea cu capital grecesc a încheiat un contract de sponsorizare cu Universitatea, valabil pentru acest sezon, în valoare de 100.000 de euro.
Surse din anturajul Alexandrion spun însă că această firmă nu a renunțat la ideea de a deveni actionar majoritar la formația ardeleană. Drept dovadă, compania și-a trimis la Cluj unul dintre oamenii de încredere. Radu Birlică, rudă cu patronul Alexandion Grup, va fi noul director de vânzări și marketing al Universității. Acesta a mai activat la Dinamo și Concordia Chiajna.
Grecii ar putea prelua clubul la vară
Birlică a fost și omul care a participat la negocierile de preluare a pachetului majoritat de acțiuni al „alb-negrilor”, în 2013, din partea Alexandrion. Atunci negocierile au eșuat din pricina datoriilor mari pe care le avea Universitatea. Grecii nu au dorit să achite mai mult de 1,9 milioane de euro, după spusele lui Radu Birlică, mult sub datoriile clubului la acea vreme, care se ridicau la 3 milioane de euro. Această problemă s-ar putea rezolva însă la finele sezonului, când se estimează ieșirea echipei „U” din insolvență.
Radu Birlică va fi reprezentantul Alexandrion Grup la Universitatea Cluj. Acesta va ocupa aceeași funcție pe care a avut-o și la Concodia și Dinamo.
Alexandrion ar putea prelua astfel un club fără datorii în vara anului viitor. „Se dorește ieșirea din insolvență și am putea solicita închiderea procedurii de reorganizare, dar asta depinde, în primul rând, de performanțele echipei din acest sezon”, a spus Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al Universității, pentru www.actualdecluj.ro.
„Nu excludem varianta ca Alexandrion sau orice altă companie mare să se alăture domnului Walter în proiectul de la Universitatea Cluj. Numirea mea aici și faptul că Alexandrion dorește să devină sponsor este o simplă coincidență. Eu am un plan pe trei ani în ceea ce privește marketingul. > este un club de mare tradiție și în urcare, din acest punct de vedere”, a spus Radu Birlică.
„U”, victorie în ultimul amical
Formația pregătită de Mihai Teja a susținut aseară a patra partidă amicală de la reluarea pregătirilor, în compania echipei Florisdorfer AC din liga secundă austrică. Lemnaru, din penalty, Ciupe și noii veniți Costin, Jula și Achim au fost marcatorii formației clujene. Fostul mijlocaș al lui FC Vaslui, Raul Costin a reușit o dublă. U Cluj s-a impus în final cu 5-3.
Clujenii au terminat luni la egalitate, 0-0, cu rușii de la Anji, meci în care adversarii au avut două penalty-uri ratate. În primele două partide amicale din Austria, Universitatea a pierdut 1-4 cu Kuban Krasnodar și 0-4 cu Rapid Viena.