Salvat de bodyguarzii lui Gigi, managerul Stelei atacă pe facebook!** Ce spune de Dinamo:

Prezenți la meciul Dinamo – Gloria Bistrița, scor 1-2, de pe Național Arena, managerul și antrenorul Stelei au avut nevoie de protecția gărzilor lui Gigi Becali pentru a părăsi stadionul după ce s-au bucurat excesiv la golul lui Braganca. Fanii „câinilor” de la tribuna VIP nu au gustat aroganțele rivalilor și s-a iscat un mare scandal.

„Ți-am văzut fața, vin după tine în casă!”, a fost auzit managerul. „Nu te uiți, bă, la tine?! Nu vezi cum arăți, băi, juma” de buletin! Abia te-aștept la mine acasă!”, a fost răspunsul unui suporter.

Managerul a ajuns în siguranță acasă și a postat un mesaj ironic pe facebook.

„Nu ne-am bucurat ostentativ la primul gol al Bistriței, am fost la meci cu Laur doar ca să ne vedem următorii adversari din campionat. Am stat cât mai „low profile” dar într-un stadion „almost empty” era firesc să fim reperați. Mă așteptam să fim înjurați de cei din peluză, dar nu credeam că și spectatorii de la VIP să aibă atitudinea asta. E ultimul meci când merg să văd dinamo jucând campionatul ăsta. Nu de altceva, dar nu prea mai prezintă interes pt noi. Nici ei, nici copiii capitanului Grant”, a scris oficialul.

Publicat: 20 10. 2012, 15:27
Actualizat: 20 10. 2012, 15:28