Salvatorul Curtean!**

Meciurile dintre Bistrița și Timișoara au devenit printre cele mai previzibile din Liga I. Asta pentru că, din 5 mai 2003, de când Gloria a învins ultima oară pe Poli, meciurile directe au mers ca după șablon: victorie a bănățenilor pe teren propriu și egal în fieful Bistriței. Nu mai mult însă de 1-1, scor înregistrat în 3 din ultimele cinci dueluri în Bistița.

Partida de astăzi nu a făcut excepție de la regulă. Timișoara, pățită în ultima deplasare, la Vaslui, a jucat mai precaut, așteptând cu răbdare breșa care să o readucă la trei puncte de Dinamo.
Gloria lui Sabău și-a asumat ceva mai multe riscuri, cele doar patru puncte care o despărțeau de ultimul loc retrogradabil făcând-i pe Sânmărtean și compania să forțeze o victorie care să-i scape de griji.
În prima repriză, Pantilimon a avut în câteva rânduri de lucru, cea mai mare șansă a gazdelor fiind irosită de Azevedo, în minutul 30, care n-a reușit să înscrie nici cu capul, nici cu piciorul.

La pauză, Gabi Balint a făcut o mutare ofensivă, introducându-l pe Curtean în locul lui Artion Karamyan și Poli a câștigat câteva procente la capitolul posesie. Ocaziile însă nu numai că nu s-au înmulțit, dar au fost chiar mai rare decât în prima repriză. După eliminarea fundașului Ciucă, oaspeții au mărit presiunea, dar n-au putut trece de defensiva adversă decât prin șuturi de la distanță. A fost întâi torpila lui Cisovski, in transversală, pentru ca în prelunguri Curtean să reușească o torpilă de la distanță, fără nicio șansă pentru Tătărușanu.

Bănățenii câștigă astfel 3 puncte și rămân în trena liderului Dinamo.

CLICK AICI pentru a urmări comentariul LIVE-TEXT al partidei

 

Publicat: 25 04. 2009, 17:00
Actualizat: 25 04. 2009, 17:56