Salvatorul Stelei, pe picior de plecare!** Condiția lui Dică să continue în Ghencea

Criticat de patron pentru evoluțiile din prima parte a
returului, Nicolae Dică a salvat sezonul Stelei după ce a marcat
golul calificării roș-albaștrilor în finala Cupei României.

Deși, Becali anunța că nu îl va mai ține în Ghencea din vară,
patronul a revenit la sentimente mai bune față de jucător și a spus
că vrea să-l păstreze și pentru sezonul viitor.

„Parcă e din nou Dică pe care îl știam. Rămâne la Steaua și
în sezonul viitor”,
a anunțat Gigi Becali la finalul
meciului cu Tg. Mureș.

Numai că, Dică este hotărât să plece cu orice preț din Ghencea,
chiar și în cazul în care Cosmin Olăroiu ar decide să rămână în
continuare pe banca echipei, anunță Adevărul.

Jucătorul a fost extrem de dezamăgit de criticile pe care i le-a
adus patronul în ultimele șase luni, mai ales că el a jucat în
acest retur fără să primească niciun ban.

„Cred că am demonstrat că nu mi-am spus încă ultimul cuvânt
în fotbal. Am ales cu sufletul în iarnă, dar acum trebuie să mă
gândesc și la partea financiară. Nu mai sunt la prima tinerețe, așa
că mă voi duce la echipa care-mi va oferi cel mai bun
contract”,
le-a mărturisit Dică apropiaților săi, conform
sursei citate mai sus.

Înțelegerea lui Dică cu Steaua expiră la finalul lunii mai și își
dorește un salariu de minimum 200.000 de euro pe sezon de la noua
sa echipă.

Publicat: 21 05. 2011, 09:39
Actualizat: 21 05. 2011, 09:40