Piovacarri începe încet, dar sigur, să fie om de bază în angrenajul lui Reghecampf. Împrumutat de Steaua de la Sampdoria, italianul s-a pus pe picioare din punct de vedere fizic și reușește să își dovedească eficiența în fața porții. Chiar dacă nu excelează din punct de vedere tehnic sau estetic, italianul pare să fie atacantul atât de căutat de echipa din Ghencea.
Piovaccari și-a trecut numele pe tabelă și în meciul cu Săgeata și a ajuns la cota cinci goluri în tricoul roș-albaștrilor. Dintre acestea, trei au fost marcate în preliminariile Ligii: unul cu Vardar, la Skopje, și două cu Legia, în dubla decisivă pentru calificarea în grupele Ligii. Dacă mai trecem și golul cu CFR Cluj, se poate spune că „implantul” Piovaccari în sistemul Stelei este unul reușit.
Italienii de la Sampdoria au astfel de ce să îl regrete pe jucătorul lor. Cu atât mai mult cu cât atacantul nu a făcut cunoștință până acum cu prima ligă italiană, deși a avut în cariera sa și sezoane reușite.
„Federico este acum cel mai bun marcator al Stelei. Rulează la viteză mare și pare să fie în largul său în campionatul românesc”, scriu cei de la sampnews24.
Piovaccari este venit în Ghencea doar ca împrumut, iar Steaua îi plătește 200 de mii din salariul avut la Sampdoria.
Jucătorul este încântat de șansa oferită de Steaua: „Mă simt bine aici, Steaua e un club de mare tradiție”
„Am schimbat multe echipe în cariera mea, iar acum Steaua m-a dorit foarte mult. E un club de mare tradiție în România. Bucureștiul este un oraș foarte frumos, iar puștii mei sunt deja la o școală italiană. Mă simt bine la Steaua. În Italia ești considerat foarte repede un fotbalist expirat„, declara Piovaccari în Gazzetta dello Sport, în urmă cu ceva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER