După Lobonț, italienii îl vor și pe fundaș, oferind pentru cei doi 5 milioane de euro. „Câinii” vor dublu Dinamoviștii nu duc lipsă de oferte. Portarul alb-roșiilor și al echipei naționale conduce la acest capitol, fiind dorit de mai multe grupări din Serie A. Acum, peninsularii au pus ochii și pe Moți.
Deși conducătorii din „Ștefan cel Mare” susțin că nu va pleca nimeni din „Groapă”, ședința hotărâtoare în acest sens va avea loc la începutul lunii viitoare, când, alături de tehnicianul Mircea Rednic, se va discuta despre lotul alb-roșiilor care va ataca noul sezon. Tot atunci se va stabili dacă Moți va fi lăsat să plece, acesta fiind om de bază în echipa „câinilor”. După ce fostul antrenor al clubului din Calea Floreasca, Walter Zenga, a spus că îl dorește pe apărătorul de 24 de ani la Catania, acum cei de la Sampdoria și-au manifestat și ei interesul pentru jucător.
Totul depinde însă de Lobby. De ce? Acționarii încearcă să-l păstreze pe Lobby la echipă, iar după EURO va avea loc o discuție cu goalkeeperul pentru a stabili clar dacă acesta mai continuă sau nu. Pentru a se asigura că nu-l pierd, cei de la Sampdoria au ridicat suma de achiziție la 5 milioane de euro, dar îl vor și pe Moți. În prezent, conducătorii alb-roșii nu vor să discute nimic în acest sens până la finalul Campionatului European, pentru a afla decizia lui Lobby, și le-au spus italienilor că încep negocierile doar dacă aceștia oferă 10 milioane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER