Sancțiuni drastice pentru clubul Dinamo după derby-ul cu Steaua. Amendă de 40.000 de lei din partea Jandarmeriei

Jandarmeria Capitalei a sancționat clubul Dinamo cu o amendă de 40.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la derbiul de duminică seară, cu Steaua, câștigat de echipa pregătită de Constantin Gâlcă cu scorul de 3-1.

Gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost sancționată deoarece nu a respectat obligațiile prevăzute de lege, nu a luat măsurile necesare pentru interzicerea introducerii și folosirii în arena sportivă a materialelor pirotehnice de către suporterii participanți la meci și nu a asigurat un sistem funcțional de contorizare a accesului spectatorilor.

De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor Planului de Acțiune aprobat de Unitatea de Jandarmi, firma de securitate a fost sancționată cu amendă în valoare de 1000 lei, iar trei agenți de securitate au fost sancționați contravențional cu 500 de lei fiecare, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în planul de acțiune.

Nouă suporteri au fost conduși la secția de poliție pentru întocmirea actelor de constatare pentru folosirea de materiale pirotehnice, faptă pentru care riscă închisoare de la 6 luni la 5 ani.

„Jandarmeria Capitalei a constatat mai multe abateri de la prevederile legale în vigoare, săvârșite de către clubul organizator, de firma de pază și de către unii dintre suporteri. Înainte de începerea partidei, în Peluza Nord a stadionului, suporterii dinamoviști au aprins materiale pirotehnice și au aruncat o parte din ele spre terenul de joc, fapt ce a condus la amânarea începerii meciului. La începerea celei de-a doua reprize, suporterii dinamoviști din Peluza Nord a stadionului au aprins și au aruncat cu materiale pirotehnice spre terenul de joc, iar arbitrul a întrerupt partida. După transmiterea apelurilor la calm de la stația de amplificare a stadionului, la aproximativ 20 de minute de la începerea celei de-a doua reprize, partida a fost reluată”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

„Jandarmeria Capitalei analizează imaginile surprinse de camerele video de supraveghere ale stadionului pentru identificarea și altor suporteri care au folosit materiale pirotehnice”, se mai menționează în comunicat.

Formația Steaua a învins, duminică seară, pe Arena Națională, cu scorul de 3-1 (0-0), echipa Dinamo, în derbiul etapei a XXX-a a Ligii I, meci marcat de incidente, și s-a apropiat la două puncte de liderul clasamentului, ASA Târgu Mureș.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Stanciu ’76 (penalti), ’79 și Prepeliță ’90+23 (penalti). Pentru Dinamo a înscris Elhamed, în minutul 90+16.

Mediafax

 

Publicat: 04 05. 2015, 11:21
Actualizat: 04 05. 2015, 11:22