Săndoi i-a scos de pe locul 2 pe oltenii săi. CS U Craiova – Concordia Chiajna 1-1. Constantinescu a reușit unul dintre cele vai frumoase goluri ale sezonului
CS U Craiova – Concordia Chiajna 1-1 (Măzărache 53 / M. Constantinescu 75)
Catalogat drept cel mai ușor al Universității pe teren propriu, meciul cu Concordia Chiajna, a avut o desfășurare neașteptată, oaspeții fiind mult mai activi și mai periculoși. Săndoi a renunțat la sistemul cu trei fundași și a fost echipa pozitivă, care a ajuns mai ușor în careul advers, speculând mingile gestionate excelent de Pena în avanposturi.
Încă din start, Chiajna a atacat și a avut nu mai puțin de trei ocazii în primul minut, dar Calancea a intervenit de fiecare dată la colțul scurt la finalizările din stânga ale ilfovenilor. Aceștia au rămas în ofensivă, contrar preconizărilor lui Mulțescu, arătând că au venit în Bănie pentru toate punctele. Pena a avut șansa golului cu o lovitură de cap, iar apoi Koenders a scos din 6 metri o minge care-l putea învinge, în sfârșit, pe Calancea. Craiova a părut să intre și ea în joc după o jumătate de oră, la torpila lui Vătăjelu, dar tot Chiajna a fost aproape de gol imediat, când Marian Cristescu a trimis în transversală centrarea șutată a lui Costin. Prima repriză s-a încheiat cu ocazia lui Nuno Rocha, care „a înălțat zmeul” din 6 metri, dar alb-albaștrii se puteau felicita că au intrat la vestiare cu 0-0, fiindcă ilfovenii au dominat clar și au avut marile ocazii de gol. Ivan a fost absent din joc, Bancu a părut că joacă doar pentru că a fost ziua în care a împlinit 24 de ani, iar Măzărache a fost izolat și neinspirat când a intrat în joc. Nici cu un arbitraj convenabil, al lui Horațiu Feșnic, Universitatea n-a avut atitudinea și evoluția necesare pentru a ajunge pe locul secund.
Când tot stadionul îi cerea schimbarea, Bancu a găsit assist-ul pentru Măzărache, care s-a întors perfect pentru a-l învinge pe Bălgrădean și a devenit golgheterul la zi al Științei. N-a fost golul care să inverseze rolurile, tot oaspeții având inițiativa și ocaziile. Din sistemul cu 3 stoperi, folosit în acest campionat, Săndoi a mai avut doar unul pe teren în ultima jumătate de oră, forțând cu Serediuc în banda neacoperită de Popov și Ivan și cu Marian Constantinescu al doilea vârf. Prima atingere a acestuia din urmă a fost una de Champions League: un voleu acrobatic, pe spate, care l-a lăsat fără replică pe Calancea, iar 1-1 a fost mai aproape de ceea ce s-a întâmplat pe „Extensiv” duminică după-amiază.
„Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. Am făcut doar egal, am pierdut două puncte și acum trebuie să mergem mai departe.
Nu știu ce nu a mers. Ei au avut un șut pe poartă și au dat un gol. Asta e… a fost ca la loterie, au avut bulan.
Eu zic că meritam să câștigăm acest meci„, a declarat Andrei Ivan după meci.
„Vreau să dedic acest gol copilului meu care chiar îmi spunea că e timpul să mai dau un gol, dar și contestatarilor din tribune care m-au înjurat de când am ieșit la încălzire. Mi-am dorit foarte mult să înscriu și să-mi ajut echipa.
E părerea lui Ivan (n.r. că au avut noroc)… Ne-am creat foarte multe ocazii, eu spun că egalul e meritat și chiar puteam pleca de aici cu toate punctele„, a declarat Marian Constantinescu.
CS Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 1-1
Au marcat: Măzărache 56 / M. Constantinescu 76.
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 4.000.
Universitatea Craiova: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Madson – Ivan, Băluță (62 Zlatinski), Bancu (75 Gustavo), Nuno Rocha – Măzărache (88 Rambe). Antrenor: Gigi Mulțescu.
Concordia Chiajna: Bălgrădean – Bărboianu, Melinte (58 Serediuc), Koenders (46 Tincu), Bucurică – Grădinaru, N. Roșu (75 Constantinescu), R. Costin, Buleică – M. Cristescu – Pena. Antrenor: Emil Săndoi.
Arbitru: Horațiu Feșnic.
Catalogat cel mai ușor meci