Săndoi împlinește 50 de ani în ziua derby-ului cu Steaua: „Pentru noi va fi un meci ca în deplasare. Suntem mai puternici ca în tur”

Deși steliștii consideră că nu întâlnesc Universitatea Craiova, ci CSU Craiova, după cum scrie pe site-ul oficial al echipei din Ghencea, jucătorii și antrenorii Craiovei sfidează decizia instanțelor din România și a suporterilor Stelei și consideră că adversarul de duminică (ora 15:30, Digisport și Look TV) este Steaua și nu FCSB. „Din punctul meu de vedere jucăm cu Steaua” spune Emil Săndoi. „E aceeași Steaua care a fost dintotdeauna” afirmă și Bogdan Vătăjelu.

Cât despre disputa de duminică, Săndoi a spus: „Am acumulat 30 de puncte din 36 posibile, deci trecem printr-o perioadă foarte bună. Vom întâlni Steaua, până acum cea mai bună echipă a campionatului, așa că ne așteaptă o partidă grea. Chiar dacă au plecat anumiți jucători, Steaua rămâne echipa cu cei mai mulți internaționali. Totuși, și Universitatea Craiova este mai puternică decât în tur. O victorie cu Steaua ne-ar consolida poziția din clasament, dar nu nu ar însemna că intrăm în lupta pentru titlu. Nu există presiune pe noi, ci dorință mare de victorie”.

Universitatea va avea o absență importantă în meciul de duminică, mijlocașul Alex Băluță, suspendat. „Băluță ne va lipsi, am fi preferat să fie suspendat în oricare alt joc, nu în cel cu Steaua, este o pierdere pentru noi. Și nu vom conta nici pe Avrămia, care nu s-a refăcut după o accidentare mai veche. În schimb, Madson și-a revenit”.

Antrenorul consideră că Extensivul se va prezenta în condiții bune la ora meciului: „Pe acest stadion s-au jucat în condiții optime multe jocuri de Liga 1. Consiliul Local a făcut eforturi pentru îmbunătățirea stadionului. Vor fi condiții normale de joc, terenul se va prezenta ok la ora meciului. Pentru noi va fi ca un meci în deplasare, fiindcă nu am mai jucat acolo, nici măcar antrenament nu am făcut”.

Săndoi și Bawab schimbă prefixul în ziua derby-ului

Chiar în ziua derby-ului, antrenorul principal al Craiovei, Emil Săndoi și golgheterul Thaer Bawab își vor serba ziua de naștere, ambii schimbând prefixul, tehnicianul împlinind 50 de ani, iar vârful iordanian 30 de ani. „Nu ținem să ne cânte fanii „La mulți ani”, ne-am dori ca la final toți să scandeze Știința, Știința și să sărbătorim victoria” a spus Săndoi.

Celălalt sărbătorit al oltenilor, Thaer Bawab, a declarat: „Va fi un meci greu, întâlnim echipa de pe primul loc. Nu am jucat bine la Târgu Jiu, dar am fost bine organizați și am demonstrat că avem caracter: de aceea vrem cele trei puncte. Faptul că suntem invincibili în 12 meciuri spune ceva. Să fie bucurie maximă pentru toată lumea, pentru toți oltenii. Mie îmi place că tribunele sunt aproape de teren, astfel simți suporterii alături de tine, ei ne vor ajuta să facem un meci bun”.

Unul dintre remarcații stagiului selecționatei divizionare în Antalya. fundașul stânga Bogdan Vătăjelu, a fost în curtea Stelei acum câțiva ani. Jucătorul de 21 de ani este convins că Universitatea își va continua seria fără eșec. „Ne bucurăm că am început returul, mai ales că am învins o echipă extrem de bună, Pandurii, care nu va mai pierde multe meciuri. Ne dorim să mergem pe aceeași linie, să continuăm seria de invincibilitate. Sunt sigur că nici duminică nu se va opri. Oricine își dorește să relanseze campionatul, vrem să ajungem cât mai sus. Nu se poate spune că terenul va avantaja una sau alta dintre echipe, va fi la fel pentru amândouă. Am înțeles că starea lui este la fel ca a celui de pe „Ion Oblemenco” a spus Vătăjelu.

Alb-albaștrii au oferit anticipat flori și mărțișoare

Întrucât în ziua de 1 martie vor fi ocupați cu derby-ul, jucătorii Craiovei, Pablo Brandan și Bogdan Vătăjelu, dar și antrenorul Emil Săndoi au ieșit cu două zile înainte să ofere doamnelor și domnișoarelor din Bănie flori și mărțișoare, acestea din urmă sub forma unor insigne cu stema clubului. Alb-albaștrii au ales să le felicite pe craiovence la Teatrul Național „Marin Sorescu”, unde este în plină desfășurare un târg de carte. „Ne-am bucura ca darul cel mai important să-l facem duminică, o victorie împotriva Stelei, atât femeilor, cât și lui Emil Săndoi și Thaer Bawab, care-și sărbătoresc ziua de naștere” a spus Brandan, spre care s-au îndreptat cele mai multe priviri din partea craiovencelor.

Chiar dacă mulți suporteri au considerat că Brandan este în scădere de formă, după prestația modestă la la Târgu Jiu, Săndoi își apără căpitanul, care-și termină contractul cu Craiova în vară: „Brandan este unul dintre liderii echipei, prezența lui pe teren este foarte importantă, la fiecare partidă.  El a fost și la Tg Jiu un metronom al echipei, a închis culoarele, a legat jocul, a dirijat echipa din teren”, a spus Săndoi.

Publicat: 28 02. 2015, 09:48
Actualizat: 28 02. 2015, 09:48