Săndoi: „Pandurii are un lot foarte valoros, dar vrem să continuă seria bună din campionat”. Edi Iordănescu: „Craiova are prima șansă”
Înaintea derby-ului Olteniei, cu Pandurii, antrenorul Craiovei, Emil Săndoi, a subliniat problemele de lot pe care le întâmpină, potențialul adversarului, exprimându-și dorința de a continua seria bună din Liga I, CS Universitatea Craiova câștigând ultimele 3 meciuri de campionat. „Întâlnim o echipă bună, Pandurii, care a avut rezultate în ultimii ani și care posedă un lot foarte valoros și numeros, permițându-și să facă și recent un transfer de marcă, Săpunaru. Mai sunt acolo jucători care au jucat la un nivel înalt, inclusiv în cupele europene, precum Hora, Răduț, Nicoară, Nistor, Momcilovic sau cei doi mijlocași centrali. Noi avem nevoie să continuăm seria de rezultate pozitive, chiar dacă ne confruntăm în continuare cu probleme de lot.
Sunt probleme medicale la Bawab, Madson și Kay. Și în Cupă am avut probleme de efectiv, fiind nevoiți să trecem pe foaie trei juniori. Am avut de ales între Curelea și Bancu pentru postul de fundaș central. Am improvizat cu Bancu, care s-a descurcat bine și în această poziție. Totuși, am încredere că băieții pot evolua cel mai înalt nivel și să facă față oricărui adversar, mă bazez pe forța grupului. Popov și Zlatinski s-au acomodat deja și au evoluții din ce în ce mai bune. N-ar fi rău deloc să obținem 4 puncte din meciurile cu Pandurii și CFR Cluj. Știm că n-am scos puncte din partidele cu echipele de pe primele 6 locuri, dar nu mai contează de unde obții puncte, important este să ai cât mai multe” a declarat Săndoi.
Portarul Cristi Bălgrădean a spus: „Să dea Dumnezeu să cântăm în vestiar și după meciul cu Pandurii, așa cum s-a întâmplat la finalul partidei de la Ploiești. Ne așteaptă un meci greu sâmbătă, pe care trebuie să-l tratăm cu toată seriozitatea. Vom lua fiecare meci în parte și-l vom trata în așa fel încât să obținem maximum, iar cum cel mai important joc este cel cu Pandurii. Nu ne-a convenit eliminarea din Cupă, dar acum nu mai e nimic de făcut, trebuie să strângem rândurile și să obținem victoria cu Pandurii”.
Edi Iordănescu: „Craiova are prima șansă”
Tehnicianul celor de la Pandurii, Edi Iordănescu, a declarat că pe lângă adversarul redutabil, echipa sa va avea de înfruntat și un teren nu tocmai bun. „Este un joc extrem de important pentru noi din mai multe puncte de vedere. Întâlnim o echipă foarte bună, care merita să aibă mai multe puncte și care este o contracandidată la un loc de play-off. Craiova are jucători importanți, în special de la mijloc în sus. De asemenea, este o formație mai omogenă decât noi, care joacă pe teren propriu și beneficiază de suporteri numeroși și foarte activi în timpul meciurilor. Totodată, staff-ul tehnic este unul foarte competitiv, chiar dacă este un handicap plecarea lui Sorin Cârțu.
Mi-aș dori să câștigăm, dar este important să ne meținem și diferența de puncte față de ei, așa că și egalul este un rezultat pozitiv. Din păcate, terenul nu este unul care să ne avantajeze, nefiind în condiții prea bune, dar trebuie să ne adaptăm. Craiova pleacă în acest meci cu prima șansă, fiindcă traversează o perioadă bună în campionat, are 3 victorii la rând, joacă acasă și, cum am spus, posedă o echipă mai omogenă decât noi. Sunt orgolii în joc, fiindcă am văzut declarații din partea celor de la Craiova cum că nu ne-ar vrea în play-off, probabil se tem de noi. Eu mi-aș dori ca ambele echipe să fie în play-off, fiindcă au valoare și fac cinste fotbalului românesc” a spus antrenorul celor de la Pandurii.