Sandu: „Așa meriți, Gigi!”
Deznodământul în cazul „Valiza“ a fost comunicat unei persoane influente din fotbalul românesc la un prânz de taină la restaurantul Hotelului Hilton din Viena, înaintea finalei Euro. Adică acum mai bine de o săptămână. Prin deciziile luate de Comisia de Disciplină și cea de Apel, s-a urmărit liniștirea lui Becali, dar niciodată Mircea Sandu nu s-a gândit să meargă până la capăt, adică să mențină sancțiunile dictate împotriva Stelei, știind foarte bine ce riscă: excluderea Stelei din Liga Campionilor și o imagine șifonată pentru fotbalul pe care îl conduce. De altfel, și el, și Lupescu au avut în public numai luări de poziție favorabile roș-albaștrilor. „Trebuia să îl sperie cumva. I-a arătat pisica și atât“, a spus pentru ProSport un apropiat al federalilor. Sandu și-a jucat rolul până la capăt. Obișnuit să știe tot ce se întâmplă, Gigi Becali s-a trezit că nu mai găsește în Sandu un confident ori un confesor.
„Așa meriți, Gigi!“
Speriat și de faptul că Valeriu Argăseală i-a spus că de ceea ce decide CAF-ul depinde viitorul Stelei în Ligă, Becali a trăit emoții cu care nu prea era obișnuit. Așa se explică faptul că a avut o serie de atacuri, la cald, imediat după ce a ieșit joi de la Comisie. Abia ulterior a aflat că a fost „victima“ unei regii puse la cale de Mircea Sandu. Din acest motiv, Becali bate în retragere… „Dacă te iei după ce zic alții, Gigi, așa meriți“, i-a transmis Mircea Sandu patronului stelist.Â
Â