Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că nu este îngrijorat absolut deloc de greșelile de arbitraj din Liga I, pentru că acestea sunt erori omenești, nu intenționate.
"Nu mă îngrijorează absolut deloc greșelile de arbitraj din Liga I. Astea de la noi nici nu se compară cu cele din alte țări, ca Anglia de exemplu. Nu mă îngijorează deloc, numai la noi este nebuneala asta. În loc să ne uităm cum jucăm, ne uităm să vedem dacă a greșit sau nu arbitrul. Astea sunt greșeli normale. S-a văzut că nu a fost nimic voit. Să ne uităm ce greșeli fac jucătorii, din 36 de pase pe meci numai 14 sunt utilizabile, atunci ce să mai zicem?", a spus Sandu.
Oficialul FRF consideră că este posibil ca CFR Cluj să fi fost mai protejată din punct de vedere al arbitrajului, dar susține că și împotriva liderului clasamentului s-a greșit. "Lupta pentru locurile 1 și 2 nu este influențată. Astea sunt greșeli care se întâmplă. Astăzi a greșit pentru Cluj, mâine a greșit pentru Steaua, Rapid, Bistrița sau Mioveni. Deci nu sunt greșeli numai în favoarea unei echipe. Toată lumea spune că a fost mai protejată echipa CFR Cluj. E posibil. Dar s-a greșit și în favoarea Clujului, și în defavoarea Clujului. Nu sunt îngrijorat pentru că nu se vede o tendință de a favoriza o echipă în defavoarea celeilalte. Ă‚sta e marele câștig al arbitrajului în anul ăsta", a adăugat președintele federației.
Referitor la faza golului echipei Poli Știința Timișoara în meciul cu Rapid, Mircea Sandu a menționat că nici după reluările TV nu este convins că mingea centrată de Valentin Bădoi a ieșit cu întreaga circumferință în aut de poartă. "Ne luăm de arbitru că a fost sau nu a fost aut. Păi eu nu știu dacă a fost aut la faza aia. Nici acum nu știu. Mi se pare că mingea a fost tangentă pe linie. Iar fundașii stau, privesc și ridică mâinile. Păi nu ridici mâinile, tată, joci până fluieră arbitrul", a afirmat Sandu.
Greșelile dese ale tușierilor nu sunt puse de Mircea Sandu pe seama lipsei de valoare, ci pe rapiditatea cu care se desfășoară fazele. "Nu e vorba de lipsă de valoare. Fazele se desfășoară mult mai rapid. Am văzut la un post de televiziune un asistent în prim plan, care urmărea acțiunea, de unde pleca pasa, apoi la ultimul apărător și așa mai departe. Vă dați seama câtă concentrare există la oamenii ăștia pe parcursul a 90 de minute? Nu este nimic voit. Pot să vă asigur că nu este nimic voit", a precizat președintele FRF.
Oficialii rapidiști l-au acuzat pe asistentul Octavian Șovre că nu a acordat aut de poartă la faza unicului gol al partidei de duminică, pierdută cu scorul de 0-1, pe propriul teren, în fața formației Poli Știința Timișoara, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER