„Sandu** e Hugo Chavez!”
Costi Iacov a primit cu seninătate rezultatul alegerilor. El
spune că nu știe din ce zonă provin cele 67 de voturi pe care le-a
adunat, dar este convins că acestea nu au venit în mod
concertat.
„Nu a fost nicio acțiune politică. Mircea Sandu suferă de paranoia.
Acum câteva zile afirma că abia dacă fac opt voturi, acum zice că
am avut sprijin politic. Poate nu doarme bine noaptea, o avea
halucinații”, spune Constantin Iacov.
El crede că mulți dintre cei care-i promiseseră sprijinul au fost
făcuți să se răzgândească duminică noaptea, la hotelul RIN. „Nu
sunt dezamăgit, pentru că alegerile nu s-au desfășurat într-un
cadru normal. Mi s-au acordat doar cinci minute pentru a prezenta
proiectul, ceea ce arată o lipsă de fairplay. A fluturat o cărțulie
și a spus că acelea sunt proiectele sale. Aș fi obținut mai multe
voturi dacă duminică nu ar fi existat o presiune la întâlnirea care
a avut loc înainte de alegeri și la care eu nu am avut acces. Ă‚sta
este sistemul condus de Hugo Chavez al României și trebuie să
luptăm pentru a-l schimba”, a spus Iacov. „Am primit multe
telefoane de la oameni care îmi spuneau că mulți dintre colegii lor
de județ sunt deja „strâmbi”, deși spuneau că mă susțin pe mine”, a
încheiat Iacov.
„Mircea Sandu a fost ales
pentru că așa a fost obișnuit. Voturile primite de mine au fost
pentru proiect. În ultimii cinci ani au intrat peste 50 de milioane
de euro în FRF și ne-am trezit doar cu o magazie. Cred că voi
candida și peste patru ani, asta o spun la cald”,
Constantin Iacov
Nu se
simte criza la FRF
Mircea Sandu a ținut ieri să arate că FRF a bugetat cheltuieli
substanțiale pentru anul în curs, în ciuda unei perioade în care
economia e în vădită recesiune. „Să știe lumea pe ce dăm banii, ca
să nu se mai zică de mită electorală”, a spus „Nașul”.
Astfel, bossul FRF a spus că federația are 117 salariați, iar
fondul de salarii brut este de 2,31 milioane de euro (net 1,072
milioane de euro), rezultând astfel un venit mediu de 764 de euro
pe angajat pe lună. Alte cheltuieli scot peste 5,4 milioane de euro
din bugetul FRF. În bugetul FRF pentru 2010 este înregistrată și
suma de 1,7 milioane de euro reprezentând indemnizațiile arbitrilor
și ale observatorilor de la Liga I pentru anul 2010, banii venind
de la cluburi și fiind apoi virați de FRF către Comisia Centrală a
Arbitrilor. Altfel, frapează, de exemplu, cheltuielile uriașe cu
combustibilul și taxele juridice, dar Ionuț Lupescu le-a explicat.
„Avem trei autocare și câteva microbuze, cu care transportăm toate
loturile, deci se adună… Cât despre cheltuielile juridice, doar
500.000 a fost taxa pentru procesul câștigat cu Loteria Română, de
la care am încasat cinci milioane”, a explicat Lupescu.