Sandu este tranșant:** „Craiova poate cădea în Liga a III-a dacă Mititelu nu-i dă datoria lui Piți”

Președintele FRF, Mircea Sandu, recunoaște că există pericolul
iminent ca Universitatea Craiova să fie retrogradată în Liga a
III-a în cazul în care comisiile vor decide că Adrian Mititelu
trebuie să-i achite 7 milioane de euro lui Victor Pițurcă.

„O să adoptăm o lege conform căreia, oricine, indiferent de
numele lui, să fie exclus din fotbal în cazul în care recurge la
jigniri. Măcar în fotbal să fie curățenie, dacă în țară nu s-a
întâmplat nimic în 20 de ani. Pițurcă m-a surprins că a intrat în
scandalul acesta cu Mititelu, dar el are de primit niște bani.
Mititelu trebuie să-i plătească 7 milioane de euro, dar nu are de
unde să-i dea, așa cum nu are nimeni acum. În cazul în care se vor
epuiza toate căile de atac și decizia rămâne aceeași, atunci
Universitatea Craiova va fi neprogramată și, în ultimă instanță,
retrogradată două categorii”
, a spus Mircea Sandu la
Fanatik Show.

Șeful fotbalului românesc spune că va lua măsuri și împotriva
scandalagiilor din Liga I:

„Când văd intervenția unor șefi din Liga I la TV, eu schimb
canalul. Membrii Comisiilor pot fi influențați, se poate ca ei să
aibă afinități cu unii dintre șefii cluburilor sau interese de la
anumite persoane. Eu am propus ca judecata de la Comisii să aibă
doar două ședințe de acum încolo, fără nicio amânare. După asta
oricine vrea poate să se adreseze instanțelor civile”
.

Publicat: 15 03. 2011, 18:27
Actualizat: 15 03. 2011, 18:34