Sandu, pârât la Platini!

Adrian Mititelu (foto stânga), finanțatorul Universității, crede că arbitrajele nefavorabile de care a avut parte Știința în tur vin după ce echipa alb-albastră a trimis Ceahlăul în Liga a II-a.

Bossul Științei susține că suporterii îi sunt alături și amenință cu o „revoluție”. „Mi-aș dori să nu fie chiar atât de grele arbitrajele, încât să ne îndepărteze de obiectiv, pentru că vă spun eu că în Craiova va fi o revoluție mai mare decât la Timișoara. Aici va fi mai urât ca acolo, pentru că lumea pleacă pe drum la București, nu mai stă pe loc. Craiova, când se aprinde pentru fotbal, nu o mai controlează nimeni”, susține Mititelu.

Patronul Craiovei e nemulțumit și de amenzile pe care le-a primit de la FRF din pricina arbitrajelor și a făcut un demers împotriva lui Mircea Sandu (foto dreapta). „Am trimis un memoriu la UEFA, la domnul Michael Platini, și un DVD cu toate fazele litigioase. Am explicat modul de practică în cadrul FRF, faptul că unele declarații sunt sancționate, iar altele nu, că nu există o practică unitară. Încercăm să ne câștigăm dreptatea în mod civilizat și să urmăm pașii regulamentului”, a explicat Mititelu.

140 de mii de euro a plătit în 2008 Universitatea Craiova amenzi către FRF, fiind în topul echipelor din Liga I

Publicat: 22 12. 2008, 09:40
Actualizat: 22 12. 2008, 09:51