Sandu și Dragomir au zilele numărate!** „Au 4 dosare pe rol, băncile le-au închis conturile! FRF a REGULAT o țară întreagă”

Timișoara a fost retrogradată, iar Universitatea Craiova a fost dezafiliată, în urma unei ședințe a CEx al FRF, din data de 20 iulie 2011.

Adrian Mititelu a făcut publice aceste stenograme și a adus lămuriri în ceea ce privește situația actuală de la LPF și FRF.

„Comitetul Executiv este o întâlnire tovărășească, una formală. Ei nu aveau ce căuta în camera aceea la acea oră. Ei din 2006 nu mai au dreptul să fie acolo. Aceste stenograme le-am luat ieri de la Curtea de Apel București.

Lăsând la o parte că nu aveau mandat, pentru ei nu a contat statutul și regulamentul. Craiova a fost executată pentru a se pune mâna pe jucători, iar în cazul Timișoarei a fost vorba de o răfuială mai veche. Timișoara poate ataca decizia de retrogradare și acum, pentru că nu au mandat legal pentru delegarea Comisiei care a acordat licențierile.

E imposibil să mai continue, au patru dosare pe rol, în stare avansată, nu mai au șanse de scăpare. E o chestiune de săptămâni, dosarul la DNA e pe ultima sută de metri. Băncile le-au închis deja conturile, ei nu recunosc, dar așa e. Sunt chestii pe care niciun jurist din lume nu poate să le conteste. Sunt în cerc închis.

Mircea Sandu vorbește de regulat, dar el a regulat un oraș întreg, o țară întreagă. A împrumutat cluburi din Liga 1 cu datorii, a sugrumat fotbalul românesc, l-a sechestrat. E interesant cum a putut un om în plină democrație să țină sechestrat fenomenul fotbalistic”, a declarat Adrian Mititelu la Ora de ProSport.

Publicat: 28 02. 2012, 15:37
Actualizat: 28 02. 2012, 15:49