Sânmărtean, criticat dur de Ilie Dumitrescu: „Mi se pare inadmisibil ce a făcut, e de nerecunoscut. Să își ceară scuze în vestiar, dar și în public”

  • Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional al Stelei, l-a criticat dur pe Lucian Sânmărtean pentru gestul de a nu-l saluta pe Costel Gâlcă în momentul schimbării cu Dinamo.

Fără îndoială un adevărat magician al balonului, Sânmărtean a fost întotdeauna un jucător dificil. Fie că a fost antrenat de Alberto Malesani (Panathinaikos), Florin Halagian (Gloria Bistrița) sau Ilie Stan (FC Vaslui), fobalistul de 34 de ani a avut mereu clinciuri cu tehnicienii.

La Steaua nu face excepție, deși în perioada în care echipa era antrenată de Reghecampf, mijlocașul s-a cenzurat. Venirea lui Gâlcă pe banca formației campioane a arătat o altă față a lui Sânmărtean, care are o atitudine lipsită de respect față de antrenor.

Un adept al ordinii spartane, Gâlcă a vrut să îl pedepsească pe fotbalist încă de la primele astfel de abateri disciplinare, dar a fost oprit de Gigi Becali, principalul susținător al fotbalistului de 34 de ani. Ajuns la o vârstă, Sânmărtean nu înțelege că nu mai poate da același randament pe durata celor 90 de minute și că unele schimbări se fac din rațiuni tehnice.

Astfel, cu Dinamo, când a fost înlocuit în minutul 77 de către Breeveld, jucătorul a refuzat din nou să îl salute pe Gâlcă, deși acesta îi întinsese mâna. Pentru a evita un nou episod penibil, tehnicianul l-a bătut pe umăr, semn că nu există nicio animozitate între ei. Totuși, mulți au considerat că „răsfățatul” Sânmărtean a întrecut din nou măsura, printre ei și fostul mare jucător din Ghencea, Ilie Dumitrescu.

Mi se pare inadmisibil ce a făcut Sânmărtean. Nu poți avea un astfel de comportament. Lucian trebuie să înțeleagă că el a fost sacrificat pentru un alt jucător cu altfel de calități. Gâlcă avea nevoie de Breeveld, avea nevoie de un închizător.

Și, să mai știe ceva. Când echipa a pierdut cu el în teren, cum a fost la Kiev, trebuia să fie la fel de supărat. Pentru că n-a fost la fel ca acum. Nu-l recunosc pe Sânmărtean. Îl admir pentru ce face în teren. Mi-aș dori să-și ceară scuze în fața jucătorilor și în vestiar, dar și în public. Aștept o astfel de reacție de la el„, a spus Dumitrescu la Digi Sport.

Nu va fi pedepsit

Se pare că Sânmărtean nu va suporta nici de această dată vreo sancțiune, chiar dacă un astfel de comportament afectează vestiarul și îl pune pe Gâlcă într-o lumină proastă.

Pentru moment mijlocașul beneficiază în continuare de clemență din partea fanului său numărul unu, Gigi Becali, care le-a explicat oficialilor că jucătorul trebuie înțeles, talentul său fiind în acest moment indispensabil Stelei.

Totuși, sursa citată notează faptul că în vară cele două părți ar putea să înceteze colaborarea. Jucătorului de 34 de ani îi expiră înțelegerea și până în acest moment nu i-a fost făcută o nouă ofertă. Iar atitudinea sa din ultimul timp nu îi convinge pe oficiali – cu excepția lui Becali – că ar merita să se facă demersuri în acest sens. În condițiile în care s-a scris intens în vară că Reghecampf l-ar dori intens la Al Hilal, nu este exclus ca mijlocașul, pe final de carieră, să accepte o asemenea ofertă, incomparabil mai bună din punct de vedere financiar.

25.000 de euro/lună câștigă în Ghencea Sânmărtean, fiind al doilea cel mai bine plătit jucător al campioanei, după Keșeru

Publicat: 03 11. 2014, 20:10
Actualizat: 03 11. 2014, 20:11