Sânmărtean, deschis unui transfer în Ghencea: „Sigur că vreau la Steaua, orice jucător ar vrea să ajungă acolo”
Lucian Sânmărtean a intrat în ultimele șase luni de contract cu FC Vaslui, jucătorul declarând că își dorește să ducă la bun sfârșit acest angajament, după care va lua o decizie despre ceea ce va face din vară.
„Așteptăm să vedem, mai sunt două trei luni de jocuri și pot discuta cu orice echipă. Până atunci vreau să-mi duc treaba la Vaslui la capăt.”, a spus Sânmărtean la Digi Sport.
Steaua a fost interesată în mai multe rânduri de transferul lui Lucian Sânmărtean, un jucător care este pe placul lui Gigi Becali.
Mijlocașul admite că este posibil să ajungă la Steaua dacă va mai fi dorit acolo, în ciuda vârstei sale.
„E discutabil, se poate ajunge oriunde. Sigur că vreau la Steaua, orice jucător ar vrea să ajungă acolo. Sunt și alte cluburi importante la care cred că nu e jucător din Liga 1 să nu vrea să ajungă. Sigur că-mi doresc la Steaua, dacă situația se va concretiza și se va alinia așa cum trebuie. Pentru mine e ceva special să fiu dorit și la această vârstă.”, a mai spus Sânmărtean.
Curios este faptul că în urmă cu aproape o lună de zile, mijlocașul Vasluiului nu se gândea la un transfer la Steaua deoarece salariul propus de achipa din Ghencea era mai mic decât cel de la echipa din Moldova.
Sânmărtean nu era atras de mirajul Ligii Campionilor, acesta dorind ca pe final de carieră să aibă o liniște din punct de vedere material, precizând că nu va accepta niciodată o ofertă a Stelei sub salariul pe care îl are la Vaslui.
„În fiecare an e aceeași poveste. Ca de fiecare dată, a rămas doar la stadiul de interes. Ținând cont de vârstă, tot ce contează e siguranța și liniștea de după fotbal. Să mergi la o echipă care îți oferă salariul sub ce ai acum, e neinteresant la vârsta mea. Eu în Champions League am jucat, știu ce înseamnă, liniștea financiară a echipei e tot ce primează.” spunea Sânmărtean pentru Dolce Sport.
Lucian Sânmărtean în acest sezon, la FC Vaslui: 19 meciuri / 0 goluri / 6 assist-uri
cotă de piață: 700.000 euro