Sânmărtean, despre revenirea lui Reghecampf la Steaua: „I-am urat succes, dar nu se pune problema să revin acum!” Care sunt șansele unei întoarceri și când s-ar putea realiza

Revenirea lui Laurențiu Reghecampf la Steaua poate declanșa „iarna repatrierilor” pentru formația „roș-albaștră”. Patronul Gigi Becali a dezvăluit, imediat după anunțul că Reghecampf se întoarce, faptul că și Alexandru Bourceanu va reveni la echipă, alături de antrenorul cu care a cunoscut cele mai mari performanțe.

Steliștii vor să continue repatrierile spectaculoase și din iarnă. Mihai Pintilii și Lucian Sânmărtean sunt printre țintele lui Becali, dar șansele ca acestea să se întâmple sunt infime. Cel puțin în cazul lui Sănmărtean. Acesta a vorbit despre revenirea lui Reghecampf la Steaua, dar și despre o întoarcere a sa.

„I-am urat succes lui Reghe, așa am considerat că este potrivit. El a fost antrenorul meu, unul alături de care am făcut performanță. Este un moment dificil pentru el și pentru Steaua. Nu oricine poate rezolva o astfel de situație, dar el are mare calitate și este un antrenor extraordinar. Pentru Steaua este un mare avantaj revenirea lui Reghecampf”, a spus fostul mijlocaș din Ghencea, pentru Sport.ro

Actualmente jucător la Al Ittihad, internaționalul român a vorbit și depsre șansele unei întoarceri la Steaua, pentru a lucra din nou cu Laurențiu Reghecampf.

„Deocamdată nu se pune problema ca eu să revin la Steaua. Sunt dorit aici, asta e destul de important. Am contract aici și vreau să-l duc la final. Desigur, ar fi o onoare să lucrez din nou cu dânsul, dar deocamdată nu putem vorbi despre o mutare. Odată cu Reghe se pot întoarce și fanii, dacă echipa va începe să câștige”, a mărturisit bistrițeanul, pentru sursa citată.

6 goluri și 28 de pase decisive a reușit Sânmârtean în tricoul Stelei
36 de ani va avea mijlocașul în vara viitoare

Publicat: 06 12. 2015, 17:51
Actualizat: 06 12. 2015, 17:52