Sânmărtean recunoaște: „Golul din corner a fost o execuție întâmplătoare”. Mijlocașul se visează la națională: „Vreau să dau maximum pentru țară”

Steaua a învins Gaz Metan cu scorul de 3-1 în etapa a șaptea a Ligii 1.

Unul dintre protagoniștii echipei din Ghencea a fost Lucian Sânmărtean, care a făcut 2-0 cu o execuție superbă direct din corner. La finalul meciului, mijlocașul lui Costel Gâlcă a recunoscut că a înscris din greșeală. „A fost o execuție întâmplătoare. Am încercat s-o duc cât mai aproape de poartă. Vreau să dedic golul soției mele și copilului meu. Ne-am descătușat puțin în seara asta. Se întâmplă destul de rar să înscriu și a fost o surpriză pentru mine. Ne bucurăm pentru rezultat, pentru unitatea de grup”, a declarat Sânmărtean la Look TV.

Fotbalistul a vorbit și despre momentele în care o parte din fanii Stelei au părăsit tribunele din Ghencea. „E un moment delicat și pentru noi, și pentru grup, și pentru Steaua, ca și brand. Pentru fani jucăm. Faptul că s-au ridicat și au plecat constituie un moment greu pentru noi. Vrem să-i ținem aproape și cu jocul și cu momentele speciale pe le oferim. Sperăm să vină la stadion și să rămână alături de echipă”, a mai spus Sânmărtean.

Fotbalistul în vârstă de 34 de ani a recunoscut că încă se gândește la națională și i-a transmis indirect un mesaj lui Victor Pițurcă. „Visez să fiu convocat. Vreau să fiu 100% apt, să dau maximum pentru echipă, pentru țară”, a încheiat Sânmărtean.

Publicat: 12 09. 2014, 23:23
Actualizat: 12 09. 2014, 23:38