Sânmărtean și Wesley, cei mai buni fotbaliști din Liga I!** Neșu, omul anului.VEZI Premiile oferite de LPF și FRF
Componenții echipei FC Vaslui, Lucian Sânmărtean și Wesley Lopes, au fost declarați cel mai bun jucător din Liga I, respectiv cel mai bun fotbalist străin, în cadrul galei „Sărbătoarea fotbalului profesionist”, organizată, luni seară, de FRF și LPF.
Pentru titlul de cel mai bun jucător din Liga I au mai fost nominalizați Ionel Dănciulescu de la Dinamo și Cristian Tănase de la Steaua. De asemenea, Marcos Antonio (Rapid) și Ricardo Cadu (CFR Cluj) au fost nominalizați, alături de Wesley, pentru titlul de cel mai bun jucător străin al anului.
Cel mai bun antrenor din Liga I a fost desemnat Dorinel Munteanu (Oțelul Galați), iar cel mai bun arbitru din fotbalul românesc Cristian Balaj, acesta din urmă câștigând în fața celorlalți nominalizați, Alexandru Tudor și Marius Avram.
Premiul pentru cel mai bun tânăr jucător din Liga I a fost câștigat de dinamovistul Cristian Bălgrădean. Au mai fost nominalizați Alexandru Chipciu (FC Brașov) și Claudiu Bumba (FCM Târgu Mureș).
Cel mai bun președinte de club din Liga I a fost desemnat Iuliu Mureșan (CFR Cluj), acesta câștigând premiul pentru care mai fusese nominalizat Marius Stan de la Oțelul Galați. „Au fost voci care au spus că neluând titlul domnul Mureșan nu ar fi meritat. Totuși au fost mai multe decizii în favoarea lui, pentru că este o echipă care se bate la titlu în acest sezon și îi doresc să fie sănătos”, a justificat acordarea acestui premiu președintele LPF, Dumitru Dragomir.
Omul anului în fotbal a fost ales fotbalistul echipei FC Utrecht, Mihai Neșu, care s-a accidentat grav la coloană, în luna mai. Premiul lui Neșu a fost ridicat de prietenul acestuia, George Ogăraru (FC Sion).
În cadrul galei de la care au lipsit cei șapte premiați au fost omagiate și mai multe foste glorii ale fotbalului românesc, printre care Angelo Niculescu, Teofil Codreanu, Narcis Coman, Titi Frățilă, Cornel Drăgușin, Tănase Dima, Eftimie Haralambie, Emeric Ienei, Florea Ispir, Gheorghe Staicu, Dumitru Ghizdeanu, Vasile Ianul, Ion Nunweiller, Ion Voinescu, Liță Dumitru, Lucian Bălan, Mihail Majearu, Nicolae Negrilă, Rică Răducanu și Vasile Zaboda.
La eveniment au fost prezenți, între alții, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, și președintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Doina Melinte.