Sânmărtean, subiect „fierbinte” la Rahova? Balint: „Nu aș fi fericit să plece la Steaua, dar nu am ce face”

Reghecampf a fost „convocat” de Becali la Penitenciarul Rahova. Cei doi au avut prima discuție după arestarea patronului. Antrenorul a primit asigurările că va avea tot sprijinul, dar și câteva sfaturi în privința bunului mers al echipei.

Pe lângă „puterea” primită din partea patronului, Reghe a fost asigurat că jucătorii nu vor avea probleme cu banii. După discuția cu Becali, tehnicianul și-a dat acordul continuării în Ghencea pentru încă un an.

Se pare că cei doi au vorbit și despre transferurile din această vară. Becali a întărit ideea aducerii unui atacant de valoare, dar a insistat și pentru un mijlocaș. Sânmărtean, aflat în discuții până acum, rămâne o soluție pentru Steaua.

Gabi Balint a declarat că nu ar fi deloc fericit să îl piardă pe cel mai important om al său, dar spune că nu se poate opune:

„Nu știu care este situația, aste ține de cele două cluburi. În ce mă privește pe mine, nu aș fi fericit ca Sânmărtean să plece la Steaua, fiindcă am nevoie de el și în sezonul viitor„, a spus Gabi Balint într-o conferință de presă.

Balint: „Dacă cele două cluburi se înțeleg, nu am ce face”

„Pentru el, dacă e decis să facă pasul și cluburile se înțeleg, nu am ce spune”, a mai spus Gabi Balint.

Sânmărtean a fost subiect de discuție între Steaua și Vaslui în mai multe sezoane, dar până acum cele două părți nu au ajuns la acord. Jucătorul are un salariu uriaș pentru grila impusă în Ghencea, dar Becali a anunțat că este gata să renunțe la regulă pentru a a-l aduce.

Publicat: 23 05. 2013, 17:18
Actualizat: 23 05. 2013, 17:19