„Șansa lui Ionescu”**
Fostul antrenor al roș-albaștrilor, Emeric Ienei, consideră că meciul cu Motherwell este un prilej pentru ca Andrei Ionescu să demonstreze că este un fotbalist de valoare, care merită să se impună în primul „11” al Stelei. Totodată, Ienei îi sfătuiește pe steliști să ia în foarte serios jocul cu echipa scoțiană.
"Dacă nici acum Andrei Ionescu nu o să profite de această șansă, atunci când? După părerea mea jocul cu Motherwell este șansa lui. Trebuie să profite la maxim de suspendarea lui Toja. Chiar dacă el pornește cu un handicap în fața columbianului, datorită fizicului mai mic, eu sunt sigur că fostul fotbalist al Universității Craiova își va pune evidență tehnica lui foarte bună, care pe alocuri este peste tehnica lui Toja. Andrei are avantajul că lovește la fel de bine mingea cu ambele picioare, în schimb Toja se bazează doar pe piciorul stâng. Ionescu ar face bine să se folosească în acest joc de ambiția specifică fotbalistului oltean. Ar face bine să nu uite că suporterii Stelei așteaptă o evoluție bună de la el de mai bine de un an de zile, de când s-a transferat la Steaua”, a spus Ienei, pentru Prosport.
Totodată, fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni, le trasmite steliștilor următorul mesaj. "Actualii fotbaliști ai Stelei trebuie să ia meciul cu Motherwell foarte serios, deoarece la acest nivel nu este de glumă. Nu trebuie să ia jocul cu scoțienii doar ca un simplu antrenament. Nu este timpul și nici cazul să producem surprize neplăcute, mai ales că anul trecut nu am mai adus puncte importante la coeficienți”, a încheiat Ienei.
Â