Șanse mari să debuteze. Gâlcă se gândește să îl titularizeze pe Luchin, în partida de vineri seară, contra Pandurilor

  • Steaua are vineri, de la ora 21:00, ultima repetiție înainte de cel mai important duel al verii, cel cu Ludogoreț. Campioana dă piept cu Pandurii, în Ghencea, în ceea ce ar putea fi primul meci jucat de Srdjan Luchin în tricoul roș-albastru.

Plecarea lui Gardoș îl lasă cu destul de puține opțiuni pe Cosntantin Gâlcă în zona centrală a apărării. În acest moment, există doar trei soluții veritabile pentru acest post, pe hârtie titulari urmând a fi Szukala și Varela. Luchin pare pentru început soluția de rezervă, iar Filip cea de avarie, în condițiile în care doi dintre cei mai sus menționați ar urma să fie indisponibili.

Luchin, titular

În aceste condiții, staff-ul tehnic al Stelei nu va dori să riște foarte mult diseară și îl va titulariza, foarte probabil, pe fundașul adus în această vară de la Botev Plovdiv. Fostul dinamovist nu este eligibil pentru play-off, evoluând deja pentru bulgari în această fază, astfel că va primi o șansă în această seară. Cel mai probabil el îi va lua locul în primul „11” lui Varela, care a acuzat de curând mici dureri musculare.

În schimb, șansele ca Breeveld, celălalt transfer finalizat de curând de oficialii campioanei, să evolueze diseară nu sunt la fel de mari. Dincolo de faptul că presiunea ar fi mare pe olandez, acesta urmând să joace împotriva fostei echipe, el nu este 100% recuperat după accidentarea care l-a ținut departe de gazon în prima etapă din campionat.

Echipele probabile

Steaua

Arlauskis – Râpă, Luchin, Szukala, Latovlevici – Prepeliță, Filip – Adi Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru

Pandurii

Stanca – Pleașcă, Christou, da Silva, Momcilovici – Anton, Nistor – Iorga, Răduț, Nicoară – Matulevicius

Publicat: 15 08. 2014, 11:11
Actualizat: 15 08. 2014, 11:12