Șansele unui transfer cu „greutate” în Ghencea sunt minime. Reghecampf a dezvăluit strategia pentru sezonul viitor: „Sunt mulți jucători pe listă”
- Aproape de titlul cu numărul 25, Steaua pregătește strategia pentru sezonul viitor, când vrea să atace din nou grupele Champions League. Reghecampf are deja în vedere o serie de jucători care să acopere posturile deficitare, dar șansele unui transfer sonor în Ghencea sunt minime.
În ciuda faptului că în conturile clubului au intrat, în ultimul an, peste 25 de milioane de euro (televizări, Liga Campionilor, vânzările lui Chiricheș, Rusescu sau Bourceanu), campioana rămâne extrem de chibzuită în ceea ce privește achizițiile. În vara lui 2013, plecările primilor doi jucători mai sus menționați au fost acoperite de Varela și Piovaccari (roș-albaștrii i-au mai achiziționat doar pe Stanciu – cumpărat încă din primăvară – și pe Kapetanos), doi fotbaliști care s-au dovedit a fi utili în economia campionatului, dar care nu au aveau „pedigree-ul” celor doi lideri din sezonul trecut.
Deși experiența din Ligă le-a demonstrat steliștilor că nu au încă suficientă valoare pentru a se lupta de la egal la egal cu adversari mai bine cotați, politica clubului va rămâne aceeași, urmând ca oficialii să negocieze pentru fotbaliști fără o cotă impresionantă, dar care prezintă ca principal atu tinerețea.
Intrat în direct la DigiSport, tehnicianul campioanei, Laurențiu Reghecampf, a admis că are pe lista de achiziții mai multe variante, cei mai mulți dintre fotbaliștii monitorizați fiind tineri. De altfel, clubul din Ghencea se va orienta în viitor cu precădere spre această strategie, urmând ca fotbaliști ca Târnovan, Grădianaru, Vâlceanu sau Aldea să fie integrați în circuitul primei echipe și să devină prezențe constante în primul „11”.
„Sunt foarte mulți jucători care ar putea ajunge la Steaua în viitorul apropiat. În momentul de față avem un lot valoros, în vară vine Toșca de la Viitorul, fundaș stânga, revine Cojocaru, Filip a intrat în program normal.
Dacă rămân toți jucătorii, trebuie să acoperim câteva poziții. Întotdeauna trebuie să ținem cont de bugetul pe care îl avem și de faptul că Steaua e totuși o echipă din România. Când vine vorba de jucători de valoare, trebuie să plătești anumite salarii, trebuie să te gândești cu ce echipe intri în concurență, trebuie să ții cont de multe lucruri.
Noi ne dorim jucători care să joace în Ligă, dar cred că va trebui să ne bazăm pe fotbaliști pe care-i avem la echipă și să luăm tineri care pot face diferența în anumite momente, în viitor. Cunosc foarte bine piața, știu ce avem nevoie pentru a face fața în Liga Campionilor, dar va fi foarte greu să aducem jucători de foarte mare valoare„, a spus Reghe la Digisport.