Zi tristă pentru toată suflarea fotbalistică din Bănie. Ieri s-au împlinit șapte ani de când Zoltan Crișan, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Craiovei din toate timpurile, a trecut în neființă.
Extrema Craiovei Maxima nu a fost uitată de oficiali și suporteri, care au depus coroane de flori la mormântul fostului fotbalist. Președintele Universității, Silvian Cristescu, căpitanul Științei, Andrei Prepeliță, ofițerul de presă al clubului, Vicențiu Neagoe, dar și doi reprezentanți ai suporterilor au aprins ieri câte o lumânare și s-au recules la mormântul lui Crișan. „Trece timpul foarte repede. Încă nu ne vine să credem că nu mai e. A fost un mare fotbalist al celei mai mari echipe de fotbal din România, generația de aur, Craiova Maxima. Generația noastră, care a venit după ei, i-a respectat mereu, au fost idolii noștri”, a spus Silvian Cristescu. „Tata mi-a povestit despre Zoli” Căpitanul Craiovei, Andrei Prepeliță, și-a amintit de poveștile tatălui său, care l-a avut ca adversar în dese rânduri pe Crișan. „Am auzit multe despre Zoli de la tatăl meu, care mi-a spus că a fost una dintre marile extreme ale țării. Mi-aș dori să ajung cu Universitatea la performanțele lui”, a declarat Prepeliță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER