Șapte nume noi la Chindia, față de finalul sezonului trecut! Campion cu CFR, Neguț se întoarce la Târgoviște

Chindia Târgoviște, rămasă în Liga 1 după o dublă de baraj cu Concordia Chiajna decisă la lovituri de departajare, mută serios la nivelul transferurilor în pauza competițională.

Chindia s-a despărțit, momentan, de 11 jucători

E adevărat, Chindia s-a și despărțit – sau urmează să o facă – de câțiva oameni de bază, însă la capitolul sosiri numele nu sunt deloc de neglijat. În afara plecărilor certe ale titularilor Paul Iacob (Rapid) și Daniel Florea (FC Voluntari), Marco Dulca ar putea face și el pasul în Giulești dacă va fi achitată o clauză de 300.000 de euro, jucătorul aflându-se sub contract cu Chindia până în vara anului viitor.

În rest, nu au fost prelungite înțelegerile cu Corbu, Martac, Roumpoulakou, Kocic, Silla, Cantave și Pițian, ultimul exclus din lot chiar după turul cu Concordia, în urma unei prestații lamentabile, și acontat deja de ”U” Cluj. Denis Rusu și Mihai Butean s-au întors la CFR Cluj, primul evoluând doar zece minute în Liga 1 în tricoul Chindiei, în victoria cu Gaz Metan Mediaș, din deplasare (4-0).

Revin Neguț și Dumitrașcu la Chindia!

Campion cu CFR Cluj, Daniel Neguț nu a fost oprit de Dan Petrescu în lot pentru sezonul 2022-2023 și va reveni la Chindia, în al cărei angrenaj a fost o piesă importantă în ultimii ani. Dacă ar fi dorit să-l păstreze pe Neguț, CFR ar fi trebuit să plătească peste 200.000 euro Chindiei.

Tot despre reveniri vorbim și în cazul lui Denis Dumitrașcu, după un sezon la Campionii FC Argeș, cu care a prins play-off-ul Ligii 1, dar și Andreas Mihaiu, care a promovat cu Chindia în 2019, iar apoi a ajuns la Dinamo, acum retrogradară.

Numele noi sunt Robert Riza (fundaș stânga, ex – Astra), M. Vorobjovas (mijlocaș lituanian, ex – UTA), Deian Boldor (fundaș central, ex – Campionii FC Argeș) și Mohamed Tehe Olawale (atacant, ex – FC Voluntari, împrumutat de la AC Parma).

Cantonament la Brașov pentru târgovișteni

Chindia Târgoviște va efectua un stagiu de pregătire la Brașov (21 Iunie – 2 Iulie), unde va susține și trei meciuri de verificare: cu CS Mioveni (25 Iunie), FK Miercurea Ciuc (29 Iunie), Farul Constanța (2 Iulie), iar pe 9 iulie este programat un ultim meci de verificare, cu Petrolul Ploiești, care se va anula în cazul în care Chindia o va înfrunta pe nou promovată în primele etape ale noului sezon. Liga 1 va debuta vineri, 15 iulie.

Foto: Chindia Târgoviște

Publicat: 16 06. 2022, 17:02