Săpunaru și Hulk au primit 6 și, respectiv 4 luni de suspendare din partea Ligii Portugheze de Fotbal, în urma incidentelor de la finalul partidei dintre FC Porto și Benfica.
Atunci, cei doi jucători ai lui FC Porto au avut o altercație în tunelul spre vestiare cu oamenii de ordine, lovindu-l pe unul dintre aceștia. Imaginile înregistrate de camerele de luat vederi au confirmat incidentul, astfel că cei doi jucători au fost suspendați.
Pedeapsa a intrat în vigoare pe 22 decembrie, dar Săpunaru și colegul său pot face apel.
VEZI AICI CE SPUNE ARTICOLUL 12 DIN REGULAMENTUL FIFA PENTRU TRANSFERUL JUCĂ‚TORILOR
Orice suspendare pe motiv disciplinar dictată unui jucător care a fost ulterior transferat trebuie pusă în aplicare de noua asociație la care jucătorul este înregistrat (n.r. FRF). Forul de care jucătorul a aparținut în prealabil este obligat să anunțe noua asociație în scris de sancțiunea dictată după ce a emis Certificatul Internațional de Transfer (Cartea Verde).
Șeful departamentului „Competiții” din cadrul LPF, Mircea Cezar Ionescu, a declarat, pentru www.prosport.ro: „Rapid a înregistrat azi contractul lui Săpunaru, dar înainte să o facă le-am spus că jucătorul nu va avea drept de joc! Ei au spus că e Ok și că îl transferă chiar și așa! Atunci s-a eliberat și un act certificator și lucrurile sunt clare: Săpunaru nu poate juca în Liga 1 ! Pe ce se bazează cei de la Rapid și ce vor să facă în continuare nu mai e problema noastră!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER