Sărbătoare pentru fotbalul dinamovist. Peste o sută de oameni care au pus umărul la performanțele clubului de fotbal au fost invitate la muzeul din „Ștefan cel Mare”

Sărbătoare în fotbalul dinamovist. Duminică, începând cu ora 14:00, porțile Muzeului Sportului Dinamovist se vor redeschide. Pe 22 mai, Clubul Sportiv Dinamo a inaugurat muzeul printr-o festivitate la care au participat personalități din istoria clubului, actuali și foști sportivi de la diferite secții, oameni de afaceri și politicieni. Atunci, numărul invitațiilor pentru secția de fotbal a fost foarte mic, iar pentru a-i împăca pe toți cei care au pus umărul la performanța clubului de fotbal din „Ștefan cel Mare'”, conducătorii de la „FC” au hotărât să organizeze un eveniment la care au fost invitați peste o sută de foști fotbaliști și antrenori ai echipei de fotbal. Cu această ocazie, duminică, va fi inaugurată și  „Dinamo Evolition”, fundație condusă care îl va avea ca președinte pe Dudu Georgescu. Așa cum a anunțat chiar Ionuț Negoiță, fundația se va ocupa cu „îmbunătățirea relațiilor cu gloriile dinamoviste”.

La eveniment vor participa și actualii jucători și antrenori de la Dinamo, iar invitații au primit peste o sută de persoane, de la Angelo Niculescu până la Flavius Stoican, de la Constantin Frățilă până la Valentin Lazăr.


Dudu Georgescu va fi președintele Dinamo Evolution, fundația care se va ocupa de fostele glorii ale clubului din „Ștefan cel Mare”

Publicat: 12 06. 2014, 09:48
Actualizat: 12 06. 2014, 09:49