„Sărbătoarea Stelei va fi tristă!** Doar suporterii se mai gândesc la cei care au adus gloria echipei!”
Emeric Ienei a comentat inițiativa suporterilor steliști de a organiza un miting de protest față de situația în care a ajuns fosta câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni. Referitor la sărbătorirea a 62 de ani de la înfințarea clubului Steaua, Ienei a spus că este sărbătoare stricată, datorită situației în care se află echipa, respectiv lipsa de rezultate. De asemenea, Ienei a spus că este păcat că jucători care au adus glorie Stelei, cum ar fi Gheorghe Hagi și Marius Lăcătuș au ajuns să fie umilite.
"Din păcate, sărbătoarea înființării clubului este stricată de situația echipei, de lipsa rezultatelor. O să fie o sărbătoare tristă. Le mulțumesc suporterilor că se gândesc la noi, la fostele glorii, dar concepția stăpânilor Stelei s-a schimbat. Acum se practică lipsa de recunoștință pentru cei care au adus glorie unei echipe. Îmi pare rău că Hagi și Lăcătuș, jucători emblematici să ajungă în situația asta, umilitoare. Totul a fost controlat de niște sentimente necontrolabile. S-a urmărit ceva de la început, dar nu pot să spun dacă s-a vrut să fie demiși de la început, dar cu siguranță nu s-au purtat cum trebuie cu astfel de oameni!", a spus Ienei pentru www.prosport.ro.
Imixtiunea în treburile antrenorului este bolnăvicioasă
Fostul mare antrenor al Stelei, Emeric Ienei a comentat situația în care a ajuns echipa cu care a ridicat deasupra capului Cupa Campionilor Europeni. Ienei a mai spus că nu este normal ca patronul să se amestece în treburile antrenorului și că fiecare ar trebui să-și vadă de treaba lui. De asemenea, acesta a declarat că vinovați de situația echipei sunt cei care conduc echipa.
"Nu este normală imixtiunea în treburile antrenorului sau ale jucătorilor. Fiecare ar trebui să-și facă treaba și atât. Din păcate, la noi este o practică bolnăviocioasă, aceasta a imixtiunii conducătorilor în treburile staffului tehnic. Nu pot să arăt cu degetul pe cineva, dar vinovați pentru situația actuală a Stelei sunt, în general, cei care conduc acolo! La Steaua nu am mai văzut un joc bun de multă vreme. Chiar dacă rezultate au mai fost, episodic vorbind, nivelul jocului nu a mai fost demult unul care să mulțumească suporterii", a declarat Emeric Ienei pentru www.prosport.ro.
Â