Șase cu Budescu. Cu ce star italian ar fi vrut să fie coleg, pe ce teren ar fi dorit să facă un punct dacă n-ar fi fost fotbalist și de ce i-a rămas în suflet Feroe
Constatin Budescu a fost protagonistul unui interviu-fulger realizat de siteul www.frf.ro. Fostul căpitan al Astrei, în prezent la FCSB, face parte din lotul României pentru meciu cu Turcia, azi, de la 20:15 (ProTV), pe stadionul Doctor Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca.
Cel mai greu moment al carierei. „A fost după ce m-am accidentat, în perioada în care jucam în China. A trebuit să fac o pauză lungă, nici acolo nu am apucat să joc, am stat mult pe tușă. Apoi am revenit în țară și am făcut tratament două luni și am revenit’.
Cel mai emoționant moment. „Cel mai emoționant moment a fost când am marcat două goluri cu Feroe și am obținut calificarea la Campionatul European”.
Cu ce fotbalist ar dori să joace. „Pe Francesco Totti l-aș alege să joc cu el în echipă. Chiar îl simpatizam când era în activitate, am și avut ocazia să joc cu el și zic eu că a fost un fotbalist extraordinar”
Dacă nu ar fi fost fotbalist. „Probabil că aș fi făcut ceva tot legat de sport. Probabil că aș fi practicat tenis”
Ce va face după ce se lasă de fotbal. „Aș vrea să lucrez tot în fotbal și mi-ar plăcea să fiu antrenor, dar nu pot să știu de acum. E devreme să vorbim”
Cele mai importante sfaturi pentru un puști de 10 ani care practică fotbalul. „Să fie cât mai serios, să practice acest sport cu plăcere, să muncească mult la antrenamente și, mai ales la vârsta lui, să facă multă tehnică individuală”.