Șase jucători ratează „meciul vieții”!** UEFA nu a acceptat apelul la clemență pentru suspendații de la Chelsea și Bayern

Sindicatul internațional al fotbaliștilor FIFPro a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că UEFA nu i-a acceptat apelul la clemență privind cei șase jucători ai echipelor Chelsea Londra și Bayern Munchen, suspendați pentru finala Ligii Campionilor.

„UEFA a precizat că nu va răspunde apelului la clemență pentru cei șase jucători, care vor trebui să rateze finala Ligii Campionilor pentru că au primit un cartonaș galben în returul semifinalelor. De fapt, UEFA susține că această regulă va fi valabilă și pentru următorii trei ani. FIFPro a pledat pentru clemență pentru jucătorii suspendați. Sindicatul mondial consideră că pedeapsa de a rata «meciul vieții tale» este nepotrivită pentru primirea celui de-al treilea cartonaș galben în al 12-lea meci al sezonului de Liga Campionilor„, se arată într-un comunicat al sindicatului.

FIFPro menționează că la Campionatul European din acest an toate cartonașele galbene primite de jucători înainte de sferturile de finale vor fi considerate nule la trecerea în această fază, la fel cum s-a întâmplat și la Cupa Mondială din 2010. „Totuși, în Liga Campionilor regulile sunt diferite. Jucătorii care primesc al treilea cartonaș galben după startul fazei grupelor, în septembrie, sunt suspendați automat pentru un meci. Acest lucru se aplică și în cazul în care jucătorii primesc al cincilea, al șaptelea și al nouălea cartonaș galben. Al patrulea, al șaselea sau al optulea cartonaș galben nu au consecințe”, adaugă sursa citată.

Conform fifpro.org, Michael van Praag, președintele grupului de lucru UEFA pentru regulile Ligii Campionilor, a declarat că forul nu a primit nicio solicitare privind cartonașele galbene. „Nu am primit nicio solicitare privind regula referitoare la cartonașele galbene, nici măcar de la reprezentanții clubului Bayern Munchen. Vom continua să aplicăm regula și în următorii trei ani”, a afirmat Van Praag.

La 26 aprilie, FIFPro a cerut ca șase jucători ai echipelor Chelsea Londra și Bayern Munchen, suspendați pentru finala Ligii Campionilor din cauza unor cartonașe galbene primite în semifinalele competiției, să fie iertați, pentru a nu rata „meciul vieții lor”. „Șase jucători de la Chelsea și Bayern Munchen vor rata finala Ligii Campionilor, din cauza cartonașelor galbene primite în manșa secundă a semifinalelor, cu FC Barcelona, respectiv Real Madrid. FIFPro pledează pentru achitare”, se menționa într-un comunicat, în care se preciza că fotbaliștii în cauză sunt Branislav Ivanovici, Ramires, Raul Meireles (toți Chelsea) și Luiz Gustavo, David Alaba și Holger Badstuber (toți Bayern).

Echipa Bayern Munchen va întâlni Chelsea Londra în finala Ligii Campionilor din 19 mai, de pe teren propriu, la Munchen, după ce a eliminat Real Madrid, iar englezii au trecut de FC Barcelona.

Mediafax

Publicat: 02 05. 2012, 17:23
Actualizat: 02 05. 2012, 17:25